Profesori despre limbă: rezultatele de astăzi sunt mai mici decât aşteptările de atunci
https://www.old.ipn.md/ro/profesori-despre-limba-rezultatele-de-astazi-sunt-mai-mici-decat-7967_1000025.html
Doctori habilitaţi, doctori conferenţiari şi profesori recunosc că predarea limbii de stat în instituţiile de învăţământ lasă de dorit. Aceştia au declarat, pentru Info-Prim Neo, că de vină sunt salariile mici, cunoaşterea insuficientă a limbii de către cadrele didactice, iresponsabilitatea, dar şi perioada sovietică care a lăsat „sechele adânci” în limba vorbită.
„Avem o atitudine critică faţă de ceea ce facem, încercăm să ameliorăm şi să optimizăm puterile, dar ne-am dori rezultate mai bune. Aşa că, după 23 de ani de la adoptarea legislaţiei, rezultatele de astăzi sunt mai mici decât aşteptările de atunci, pentru că atunci eram mai entuziasmaţi”, a menţionat decanul Facultăţii de Litere la Universitatea de Stat din Moldova, Claudia Cemârtan, doctor, conferenţiar universitar.
Studenţii de acum nu pot fi comparaţi cu cei de până la independenţă, spune Claudia Cemârtan. Acum se pune accentul mai mult pe competenţă, nu pe cunoştinţe. Nu li se cer lecturi, se pune accentul pe creativitate. „Mulţi studenţi nu ştiu a scrie corect, deoarece limba română este învăţată până în clasa a 9-a şi ei spun că uită cum se scrie. Şi nivelul de cunoaştere a limbii de către cadrele didactice lasă de dorit. Este o boală a învăţământului şi a societăţii”, a notat conferenţiarul universitar.
Doctorul habilitat în filologie Ana Bantoş, conferenţiar universitar, spune că este necesar să se ofere mai multă atenţie limbii, în aşa fel încât să fie respectată. Nici în şcolile alolingve, şi nici în cele naţionale deocamdată nu s-a ajuns la nivelul cuvenit de predare a limbii oficiale. „Trebuie să fie alese metode mai bune de predare, cunoaştere a limbii prin metoda literaturii, cunoaştere a istoriei culturii. 20 de ani au fost puţini în procesul de redresare a situaţiei”, a declarat conferenţiarul. Ana Bantoş este de părere că influenţează negativ situaţia şi dezamăgirea tinerilor, care au studii, dar nu pot să-şi utilizeze cunoştinţele.
Viceministrul educaţiei, Tatiana Potâng, a declarat că situaţia lasă de dorit întrucât bibliotecile nu au suficientă literatură care să răspundă nevoilor tuturor. „Şi cadrele didactice ar trebuie să depună mai mult efort pentru a schimba lucrurile. Este o situaţie mai specifică. Avem cadre didactice de o anumită vârstă, unii au reuşit mai mult, alţii mai puţini. Mulţi au învăţat literatura sovietică şi au trebuit să se descurce pe parcurs, alţii au învăţat în chirilică”, a menţionat Tatiana Potâng. Potrivit viceministrului, soluţiile ţin de factorul uman şi de modernizarea curriculei.
Pe 31 august Republica Moldova sărbătoreşte „Limba Noastră”.