logo

Proiect pentru consolidarea participării femeilor din minorităţile etnice în procesul decizional


https://www.old.ipn.md/ro/proiect-pentru-consolidarea-participarii-femeilor-din-minoritatile-etnice-in-pro-7967_1023730.html

IDIS „Viitorul” a lansat proiectul „Consolidarea participării femeilor reprezentante ale minorităţilor etnice în procesul de luare a deciziilor”. Beneficiarele au fost selectate din localităţile cu cel mai mare număr de minorităţi etnice, transmite IPN.

Beneficiarele sunt din Vulcăneşti, Ceadîr-Lunga, Edinet, Ocniţa, Râşcani, Briceni, Donduşeni, Căuşeni. „Ne dorim o implicare mai activă a femeilor în procesul de luare a deciziilor. IDIS are deja o experienţă în acest domeniu de acordare a instruirii femeilor. În acest an am avut mai multe seminare, în special înainte de alegerile locale, unde am instruit femeile candidate la alegeri, dar şi consilierele locale privind stabilirea unei agende de lucru. Prin acest program vom continua activităţile de consolidare a capacităţilor femeilor. Ne-am propus mai multe activităţi în 8 oraşe în care există un import număr de minorităţi etnice, în mod special în nordul ţării”, a precizat Veaceslav Berbeca, coordonatorul proiectului.

Corneliu Ciurea, expert IDIS, a menţionat că partenerii occidentali, de multe ori, sugerează că trebuie să schimbăm clasa politică. „Acest proces nu se poate întâmpla instantaneu, este un proces lent. Vrem să implicăm în activităţile noastre atât reprezentante ale societăţii civile, cât şi ale partidelor politice”, a menţionat expertul.

Erica Zucec, expert gender, a dat exemplul Canadei, care are un Guvern cu un număr egal de femei şi bărbaţi. „Sper şi în Moldova să putem vorbi curând despre asemenea performanţe. De ce se vorbeşte atât de mult despre egalitatea de gen? Pentru că este timpul. Este un grad de democratizare a societăţii, când femeile, care reprezintă 54% din populaţie, trebuie să fie prezente în instituţii şi funcţii de conducere. Prezenţa femeilor creşte potenţialul economic al ţării, creşte responsabilitatea şi sunt mai puţin coruptibile. Este timpul ca femeile să fie la acelaşi nivel cu bărbaţii şi să ia parte la procesul de armonizare a ţării”, a spus experta.

Proiectul este finanţat de Ambasada Canadei şi implementat de IDIS „Viitorul”.