logo

Proiectul Novateca va fi extins la nivel naţional


https://www.old.ipn.md/ro/proiectul-novateca-va-fi-extins-la-nivel-national-7967_1010551.html

Proiectul „Novateca” va fi extins la nivel naţional, a anunţat ministrul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, Pavel Filip, la întrevederea cu directorul organizaţiei care l-a lansat, transmite IPN.

Directorul IREX Moldova, Evan Tracz, a informat că pe parcursul celor doi ani de aplicare a proiectului în regim de testare, 68 de biblioteci publice din 12 centre raionale au fost dotate cu calculatoare. În acelaşi timp, peste 400 de bibliotecari au fost instruiţi pentru a facilita accesul utilizatorilor la computere, informaţii şi servicii on-line. Unele biblioteci şi-au creat pagini web şi ajută şi alte entităţi din localităţi să utilizeze spaţiul virtual pentru cunoaştere şi promovare.

Programul este realizat cu sprijinul Fundaţiei Bill şi Melinda Gates. În Republica Moldova sunt 1350 de biblioteci.