Proiectul privind organizarea referendumului a ajuns abia azi pe mesele consilierilor
https://www.old.ipn.md/ro/proiectul-privind-organizarea-referendumului-a-ajuns-abia-azi-pe-mesele-7965_999264.html
Proiectul de decizie privind organizarea referendumului local în problema extinderii autonomiei oraşului Bălţi, iniţiat de fracţiunea PCRM, a ajuns pe mesele consilierilor din alianţă abia în dimineaţa zilei de azi. Solicitat de Info-Prim Neo, Vlad Ghiţu, consilier PLDM, a declarat că acţiunea a fost una spontană şi nu reprezintă decât un joc politic al puterii comuniste.
Vlad Ghiţu a menţionat că aleşii locali din fracţiunea PCRM au introdus proiectul de decizie pe ordinea de zi foarte operativ şi în aceeaşi manieră l-au aprobat. „Nu am ştiut nimic de această intenţie, dar până la urmă nici nu ne uimeşte prea tare, pentru că în ultima perioadă Consiliul municipal Bălţi a devenit un poligon de experimente politice pentru PCRM”, a specificat Vlad Ghiţu.
Consilierul a spus că decizia va fi atacată în instanţa de judecată de către membrii fracţiunilor din alianţă pentru că este neconstituţională. „Nu ţine de competenţa unor autorităţi locale să organizeze un referendum şi tot ce vor ei să mai facă, ci de competenţa autorităţilor centrale de la Chişinău”, a adăugat Vlad Ghiţu.
Proiectul de decizie privind organizarea referendumului local în problema extinderii autonomiei a fost aprobat prin votul a 22 de consilieri din cei 25 prezenţi în sală. Împotrivă au votat 2 consilieri PLDM şi unul de la PDM. Consiliul municipal Bălţi are 35 de consilieri.