logo

Protest în faţa Ambasadei Chinei în Republica Moldova


https://www.old.ipn.md/ro/protest-in-fata-ambasadei-chinei-in-republica-moldova-7967_983978.html

Asociaţia Falun Dafa Moldova a pichetat marţi, 20 iulie, Ambasada Chinei în Republica Moldova în contextul celor 11 ani de represiune a adepţilor Falun Dafa din China. „Vrem ca până la urmă adevărul, bunătatea şi toleranţa să învingă. Dar în acest proces, spre regret, se pierd vieţi, sunt omorâţi oameni şi nu putem privi liniştit la aceste lucruri” a declarat preşedintele asociaţiei Falun Dafa Moldova, Tatiana Chiriac, citată Info Prim Neo. Astăzi adepţii Falun Dafa din întreaga lume organizează în faţa consulatelor şi ambasadelor Chinei acţiuni de protest împotriva persecuţiilor la adresa mişcării. Falun Dafa Moldova a iniţiat şi o campanie de informare despre ce se întâmplă în China în ultimii 11 ani cu susţinătorii mişcării. Totodată sunt adunate semnături pentru încetarea acţiunilor de maltratare a susţinătorilor Falun Dafa din China. Potrivit Tatianei Chiriac, în Chişinău sunt în jur 50 de adepţi Falun Dafa. Falun Dafa sau Falun Gong este o şcoală antică de qigong (set de exerciţii chinezeşti), înregistrată pentru prima dată în China în mai 1992. Până atunci şcoala a purtat caracter secret. Mişcarea are rădăcini în cultura tradiţională chineză, cu trei principii la bază: adevăr, bunătate şi toleranţă. Este practicată în 80 de ţări ale lumii inclusiv în Republica Moldova.