Rectorul ASEM a devenit vicepreşedinte al PLDM
https://www.old.ipn.md/ro/rectorul-asem-a-devenit-vicepresedinte-al-pldm-7967_1000901.html
Rectorul Academiei de Studii Economice (ASEM), Grigore Belostecinic, a fost ales vicepreşedinte al Partidului Liberal Democrat (PLDM) pe dimensiunea educaţională. Informaţia a fost comunicată de către preşedintele formaţiunii, Vlad Filat, după şedinţa Consiliului naţional politic al partidului, sâmbătă, 13 octombrie, transmite Info-Prim Neo.
Funcţia a devenit vacantă după ce fostul ministru al educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, a fost înlăturat de la conducerea partidului în martie curent. Vlad Filat a precizat că urmează să se facă schimbări şi în cadrul Biroului Permanent al formaţiunii.
„Discuţia a fost una plină, am discutat despre sarcinile noastre în continuare şi am avut audieri asupra activităţii unor colegi din administraţia publică locală. Am trasat noi sarcini. Valeriu Cosarciuc a fost eliberat din funcţiile de conducere a partidului, dar şi din calitate de membru de partid. A fost o înţelegre între noi, a depus o cerere. A fost exclus din rândurile partidului Pantelei Sandulache, este o decizie absolut corectă şi în continuare vom proceda la fel cu cei care nu respectă nu doar normele statutare, dar şi normele care ţin de bunul simţ”, a declarat Vlad Filat.
La şedinţa Consiliului Naţional politic al PLDM din martie, cu votul unanim al membrilor, în funcţiile de vicepreşedinţi au fost aleşi Valeriu Streleţ, Liliana Palihovici, Ion Balan, Vadim Pistrinciuc, Octavian Grama şi Iurie Ţap.