logo

RETROSPECTIVA IPN „Economie & Business”


https://www.old.ipn.md/ro/retrospectiva-ipn-economie-business-7966_1075845.html

RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 24 august – 31 august. Cele mai importante ştiri din fluxul IPN „Economie & Business”

● LUNI, 24 august


Proiectul în susținerea agricultorilor este coordonat cu FMI

Proiectul care prevede mai multe modificări legislative în susținerea agricultorilor a fost remis Fondului Monetar Internațional. Acesta urmează să fie aprobat de Guvern pe 2 septembrie, iar ulterior va fi transmis Parlamentului spre adoptare. Despre aceasta a anunțat premierul Ion Chicu, după ședința conducerii de vârf a țării. Premierul a menționat că pachetul de modificări legislative prevede rambursarea TVA-ului acumulat pentru subvenționarea plăților fiscale aferente salariilor și compensarea impozitului funciar. A fost simplificată procedura de obținere a ajutorului de către agricultori. Până la 31 decembrie 2020, va fi instituit moratoriu asupra controlului fiscal al agenților economici din agricultură. De asemenea, Camera de Comerț și Industrie  va elibera agricultorilor certificate de forță majoră. Însă, precizează Ion Chicu, acestea nu vor putea fi folosite în orice situație.

Condițiile de acordare a spațiului publicitar electoral trebuie anunțate până pe 30 august

Furnizorii de servicii media sunt obligați să dea publicității condițiile de acordare a spațiului publicitar în perioada electorală până la 30 august inclusiv. Sunt precizările Comisiei Electorale Centrale. Furnizorii de servicii media sunt obligați, în termen de cinci zile de la începerea perioadei electorale, să facă publice condițiile de acordare concurenților electorali a spațiului publicitar, inclusiv prețul/minut și alte servicii conexe. Informația urmează să fie comunicată și Comisiei Electorale Centrale, care o va plasa pe pagina sa oficială, la rubrica „Alegeri prezidențiale 01.11.2020”.

Peste 148 de milioane de dolari au fost transferați în luna iulie din străinătate


Peste 148 de milioane de dolari au fost tranferați în luna iulie, prin intermediul băncilor licențiate, din străinătate în favoarea persoanelor fizice. Cifra este în creștere cu 29,5% comparativ cu iulie 2019. Puțin peste 45% din bani au fost transferați din statele Uniunii Europene. Din statele CSI au fost transferați 16,4% din bani, iar din restul lumii – transferurile reprezintă o pondere de 38,3%. Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, transferurile din UE în favoarea persoanelor fizice în iulie 2020 au constituit 67,41 milioane de dolari. Ca rezultat al ieșirii Regatului Unit din UE, volumul transferurilor din UE în iulie 2020 a fost cu 11,24 milioane de dolari mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut. Dacă se exclud transferurile din Regatul Unit, se constată o creștere de 47,9%.

● MARŢI, 25 august

Igor Dodon: Moldovagaz va iniția reducerea tarifelor la gazele naturale

SA „Moldovagaz” va iniția reducerea tarifelor la gazele naturale pentru consumatorul final, din luna septembrie a anului curent. Despre aceasta anunță președintele Igor Dodon, care a avut o întrevedere cu președintele Consiliului de Administrație al „Moldovagaz”, Vadim Ceban. „Am examinat problemele ce țin de aprovizionarea cu gaze și, în general, securitatea energetică a Moldovei. De asemenea, am discutat despre inițierea negocierilor cu „Gazprom” cu privire la semnarea unui contract de trei ani privind livrarea carburanților în țara noastră. Există premise pentru micșorarea tarifelor la gazele naturale pentru consumatori în trimestrul IV al anului 2020”, menționează șeful statului într-o postare pe Facebook.

Pierderile sectorului viticulturii ajung la 25-30% din recolta așteptată, ministru

Pierderile sectorului viticulturii ajung la 25-30% din recolta așteptată. O spune ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Ion Perju, care susţine că sectorul vitivinicol al Republicii Moldova a fost afectat, în acest an, de două crize. Pe de o parte, criza pandemică, pe de altă parte – seceta. Despre acest lucru oficialul a vorbit în cadrul conferinței naționale a filierei vitivinicole, ediția a VI-a. „Obiectivul principal pe care îl avem acum este recoltarea şi achiziţionarea integrală a recoltei de struguri în termene optime. Întreprindem măsurile necesare pentru diminuarea consecinţelor secetei”, a menționat Ion Perju.

VINERI, 28 august

BERD a achiziționat o cotă de participare în compania de transport gaze Vestmoldtransgaz

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a achiziționat o cotă de participare de 25% în compania de transport gaze Vestmoldtransgaz, care operează conducta de transport de gaze nou construită Ungheni-Chișinău, se menționează într-un comunicat de presă al BERD. „Această interconectare va spori securitatea energetică a Moldovei prin diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze, o condiție esențială pentru dezvoltarea economică a țării”, a declarat vice-președintele BERD, Alain Pilloux.