● LUNI, 6 iunie
Pomicultorii, indignaţi că bugetul de stat nu a fost adoptat încă
Pomicultori sunt profund indignaţi de faptul că proiectul bugetului de stat pentru anul curent nu a fost adoptat încă. Potrivit lor, această tergiversare nu le permite să-şi ridice datoriile la compensaţiile, care au fost anunţate încă în anul 2014 după introducerea embargoului de către Federaţia Rusă. În cazul în care în perioada imediat următoare bugetul nu va fi adoptat, pomicultorii afirmă că vor recurge la acţiuni de protest. Într-un mesaj expediat presei, preşedintele „UniAgroProtect”, Alexandru Slusari, menţionează că doar după aprobarea acestui document, peste o suta de producători de fructe vor avea dreptul să primească datoriile la compensaţiile, care au fost anunţate încă în anul 2014 după introducerea embargoului.
BERD îşi sporeşte participarea la Victoriabank
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare îşi sporeşte participarea la Victoriabank. Decizia are scopul de a restabili guvernanţa corporativă şi pentru a asigura performanţa financiară solidă a băncii. Potrivit unui comunicat de presă al BERD, instituţia a achiziţionat 12,5% din capitalul Victoriabank la preţul de 42 lei pe acţiune. Astfel, BERD a mărit participaţia până la 27,5%, valoarea tranzacţiei fiind de şase milioane de euro. Directorul BERD pentru Instituţii Financiare din Republica Moldova, Ucraina, Belarus şi Balcanii de Vest, Henry Russell, a menţionat că realizarea proiectului a necesitat inversarea legislaţiei adoptate recent care interzicea astfel de tranzacţii. „Este un pas important care subliniază cât de crucial e ca Victoriabank să rămână o instituţie independentă, profitabilă, ghidată de principii comerciale, cu structura transparentă a acţionariatului, o instituţie de care să beneficieze economia moldovenească”, a declarat Henry Russell.
Reduceri de 15% la plata impozitului pe bunurile imobiliare
Proprietarii de bunuri imobiliare pot beneficia de 15% reducere la achitarea integrală a impozitului până pe 30 iunie curent. Potrivit Direcţiei de colectare a impozitelor şi taxelor locale a Consiliului municipal Chişinău, impozitul poate fi achitat la instituţiile bancare sau oficiile poştale. Totodată, în conformitatea cu prevederile Codului fiscal, achitarea în părţi egale a impozitului pe bunurile imobiliare poate fi efectuată nu mai târziu de data de 15 august şi data de 15 octombrie 2016. În cazul în care impozitul pe bunurile imobiliare nu este achitat în termen, contribuabililor restanţieri li se calculează o penalitate în mărime de 0,07% pentru fiecare zi de întârziere.
● MARŢI, 7 iunie
Colaborarea moldo-ucraineană, discutată la Kiev
Aspectele colaborării moldo-ucrainene au fost discutate în cadrul unei vizite de lucru a vicepremierului, ministrul economiei, Octavian Calmâc, la Kiev cu mai mulţi membri ai Guvernului ucrainean. Ca urmare a discuţiilor, oficialii au decis organizarea în luna iulie curent a unei întrevederi a co-preşedinţilor Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene pentru colaborare comercial-economică pentru a examina problemele actuale de pe agenda bilaterală. Într-un comunicat de presă remis de Ministerul Economiei, se menţionează că vicepremierul Calmâc a discutat cu viceprim-ministrul ucrainean, Vladimir Kistion, subiecte ce ţin de implementarea unor proiecte bilaterale în domeniul infrastructurii, cooperarea în sectorul energetic şi protecţia mediului ambiant. Ministrul moldovean a purtat discuţii şi cu ministrul finanţelor al Ucrainei, Alexandr Daniuliuc, care este şi co-preşedintele părţii ucrainene al Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene. Oficialii au abordat problemele actuale de pe agenda bilaterală, printre care – reglementarea raporturilor de proprietate, demarcarea frontierei de stat, dar şi asigurarea funcţionării Centralei Hidro-Electrice Dnestrovsk.
Un fond de dezvoltare ar soluţiona problema redistribuirii banilor în economie, expert
Crearea unui fond de dezvoltare în care vor fi adunaţi banii care trebuie returnaţi Băncii Naţionale va soluţiona o problemă etică, de redistribuire a banilor în economie. Declaraţia a fost făcută de expertul Institutului pentru Dezoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, Sergiu Gaibu într-un interviu pentru Radio Europa Liberă. Potrivit economistului, datorită creării acestui fond vor apărea bani pe termen lung în economie. În opinia sa, crearea fondului este posibilă din punct de juridic, dar, în primul rând, este nevoie de voinţă politică şi o decizie în acest sens între Guvern şi Banca Naţională a Moldovei. „Trebuie să fie foarte bine gândit sistemul, mecanismul de guvernanţă a acestor bani, astfel încât ei să nu fie risipiţi în direcţii sau în obiective care nu aduc un folos economiei naţionale”, a declarat Sergiu Gaibu.
●MIERCURI, 8 iunie
Promovarea pe piaţă a mărcilor comerciale devine o prioritate pentru companiile din Moldova
Circa 60 de mărci comerciale, naţionale şi internaţionale au participat la ediţia a 13-a a concursului „Marca comercială a anului", desfăşurat de Camera de Comerţ şi Industrie, Agenţia pentru Protecţia intelectuală, alţi parteneri ai CCI. Cele mai reuşite au fost premiate marţi seara, 7 iunie 2016, în cadrul „Galei businessului moldovenesc”. Preşedintele interimar al CCI Tudor Olaru a specificat că obiectivul concursului este de a reliefa proiecte importante în domeniul creării şi promovării mărcilor comerciale autohtone pe piaţa internă şi externă, a spori competitivitatea lor şi a contribui la creşterea profesionalismului echipelor de marketing. Mărcile premiante au fost selectate de un juriu competent şi în conformitate cu preferinţele consumatorilor exprimate în cadrul unui sondaj. Printre premianţii s-au regăsit mărcile companiilor Sudzucher Moldova, Nufărul Alb, Linella, Combinatul de cereale Aur Alb, Rogob SRL, Zona economică Liberă Ungheni, Ritlabs SRL, Moldovahidromaş şi altele, cărora le-au fost înmânate medaliile Mercuriul de aur.
Mai multe antrepozite vamale riscă să-şi piardă autorizaţia de funcţionare
Mai multe antrepozite vamale riscă să-şi piardă autorizaţia de funcţionare. Această concluzie se impune în urma unor inspecţii efectuate recent de către Serviciul Vamal, transmite IPN cu referire la un comunicat al instituţiei. Serviciul Vamal a finalizat cea de-a doua etapă a evaluării activităţii antrepozitelor vamale care a inclus informaţii detaliate privind infrastructura şi capacitatea de stocare a acestora, funcţionalitatea tehnicii de control, respectarea normelor de securitate, precum şi destinaţia finală a tuturor categoriilor de mărfuri plasate. Rezultatele celei de-a doua inspecţii au relevat o serie de nereguli admise de către titularii declaraţiei vamale de antrepozitare, precum şi irelevanţa continuării funcţionării unora dintre entităţile vizate pe motiv că acestea nu mai activează. În cazul acestora a fost dispusă iniţierea unei proceduri de lichidare, care va fi efectuată în baza unei dispoziţii emise de către organul vamal.
Acord între Ministerul Economiei şi Gas Natural Fenosa privind recuperarea devierilor tarifare
Ministerul Economiei şi Grupul Gas Natural Fenosa în Moldova au semnat un Aranjament pentru regularizarea recuperării devierilor tarifare, înregistrate ca urmare a neajustării tarifelor la energia electrică în perioada anilor 2012 – 2015. Potrivit acordului, părţile au convenit că perioada de recuperare a devierilor tarifare va începe la 1 ianuarie 2017 şi va dura până în 2020. La acest moment suma devierilor, ajustată la rata dobânzii, va constitui circa 1,75 miliarde de lei. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, ca urmare a negocierilor, s-a reuşit diminuarea sumei devierilor tarifare pretinse iniţial de Grup, de la 1,881 miliarde de lei până la 1,637 miliarde lei. Suma devierilor va fi recuperată prin intermediul tarifelor de distribuţie şi furnizare a energiei electrice calculate şi ajustate anual în scopul recuperării integrale a datoriei de bază pe parcursul perioadei de recuperare indicate, la o rată a dobânzii de 7,66% anual.
● JOI, 9 iunie
Ex-ministru al finanţelor: Proiectul politicii bugetar-fiscale trebuie revăzut
Unele aspecte ale politicii bugetar-fiscale pentru anul 2016 trebuie revăzute, altfel ar putea provoca revolta cetăţenilor. Declaraţia a fost făcută de către ex-ministrul finanţelor, Mihai Manole, în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova”. Fostul ministru se referă în primul rând la impozitul diferenţiat pentru imobile. „Nu ştiu după care criterii vor fi apreciate imobilele de lux. În această categorie riscă să intre şi cetăţenii care şi-au construit mansarde, dar sunt departe de a fi consideraţi înstăriţi. În acest an eu am plătit 3500 de lei impozit pentru imobil. Fiind angajat în calitate de profesor, a fost o sumă considerabilă. Dacă vor fi majorate impozitele, mulţi cetăţeni pur şi simplu nu vor putea să plătească”, a spus Manole.
Mecanismele de control privind achiziţiile publice necesită îmbunătăţiri, raport
Cadrul legislativ privind achiziţiile publice a fost înnoit în ultimul timp, însă lipsesc mecanisme eficiente de control privind implementarea acestuia, iar supravegherea respectării legislaţiei este imperfectă. Aprecieri în acest sens se conţin în cel de-al doilea raport de monitorizare a achiziţiilor publice , prezentat miercuri, 8 iunie, de Asociaţia pentru Guvernare Eficientă şi Responsabilă şi Centrul de Investigaţii Jurnalistice. Experta Olesea Stamate a reamintit că de la 1 mai a intrat în vigoare noua Lege cu privire la achiziţiile publice. De asemenea, în baza prevederilor noii legi au fost elaborate 5 regulamente privind procedurile de achiziţii şi urmează a mai fi elaborate câteva acte necesare pentru implementarea legii. „Însă, la modul practic, puţine s-au schimbat în procesul de organizare a achiziţiilor publice. Circa 99% dintre instituţiile contractante nu au planuri de achiziţii. Iar Agenţia pentru Achiziţii Publice, la înregistrarea contractelor de achiziţii, admite în continuare prea multe specificaţii tehnice, înguste şi deseori vagi”, a precizat ea.
O misiune a FMI vine în iulie la Chişinău
O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Ivanna Vladkova-Hollar, se va afla în vizită la Chişinău în perioada 5-15 iulie. Misiunea va iniţia discuţii privind un posibil program susţinut de FMI şi va tinde să ajungă la un acord privind un set cuprinzător de politici care să contribuie la menţinerea stabilităţii macroeconomice, îmbunătăţirea guvernării corporative şi sporirea transparenţei acţionarilor în sectorul bancar, precum şi să stimuleze creşterea economică durabilă şi cuprinzătoare.
Proiectul Legii privind bugetul de stat pentru 2016, votat în două lecturi
Parlamentul a votat în prima şi a doua lectură proiectul bugetului de stat pentru anul 2016. Bugetul prevede venituri în sumă de 48,5 miliarde de lei şi cheltuieli de 52, 7 miliarde de lei, cu un deficit în sumă de 4,2 miliarde de lei. Proiectul a fost votat cu votul a 55 de deputaţi din cei 100 aleşi. Proiectul bugetului de stat pentru anului 2016 prevede că ponderea veniturilor în raport cu Produsul Intern Brut se estimează la nivel de 36,3%, în creştere cu 0,5 puncte procentuale comparativ cu bugetul anului 2015. Creşterea veniturilor cu peste 11% se explică prin sporirea granturilor pentru suportul bugetar. Cea mai mare parte din venituri o deţin impozitele şi taxele – peste 60%. O altă parte le revin bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, granturilor şi altor venituri. Cheltuielile bugetului, la fel, sunt în creştere cu 17,1% comparativ cu anul 2015. În structura cheltuielilor, cea mai mare parte îi revin programelor finanţate de la bugetul de stat, care constituie 38,6%. Pentru protecţia socială sunt alocate 32,9% din buget, pentru învăţământ – 17,5%, iar pentru sănătate – 5,1%. Cheltuielile aferente serviciilor din domeniul economiei vor fi de 12,5%.
● VINERI, 10 iunie
Anularea ştampilei pe actele prezentate de antreprenori, aprobată în prima lectură
Parlamentul a aprobat, în prima lectură, un proiect de lege privind modificarea şi completarea unor acte legislative, prin care cerinţa de a deţine ştampila, stabilită pentru agenţii economici, nu va mai fi una obligatorie, devenind opţională. Viceministrul justiţiei Eduard Serbenco, prezentând documentul a menţionat, că obligativitatea de a deţine ştampilă ridică costul de înregistrare a unei afaceri cu 200-300 lei. Pentru efectuarea tranzacţiilor de comerţ extern ştampila constituie o barieră netarifară, care complică procedurile la export şi import.
Premierul la forumul moldo-ceh: Moldova are potenţial pentru dezvoltarea afacerilor
„Cehia este un partener cheie pentru Moldova şi ne dorim o implicare mai activă a investitorilor cehi în economia naţională. Republica Moldova are potenţial pentru dezvoltarea afacerilor”. Declaraţia a aparţine premierului Pavel Filip şi fost făcută de în cadrul Forumului moldo-ceh al oamenilor de afaceri, organizat cu ocazia vizitei oficiale a premierului Cehiei la Chişinău, Bohuslav Sobotka. În cadrul evenimentului, premierul moldovean şi omologul său au pledat pentru impulsionarea relaţiilor moldo-cehe pe multiple planuri, în special cel al cooperării comercial-economice. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, premierul a vorbit despre acţiunile întreprinse de autorităţile moldoveneşti pentru asigurarea stabilităţii politice, economice şi sociale ca element esenţial în atragerea investiţiilor. „Am reuşit să asigurăm o stabilitate în Moldova şi vă invit să investiţi! Moldova este o ţară cu potenţial în domeniul dezvoltării afacerilor. Suntem pe ultima sută de metri în vederea semnării unui acord cu FMI, fapt ce ne va permite să avem acces la finanţarea externă”, a spus premierul.
● SÂMBĂTĂ, 11 iunie
ODIMM: Companiile cu potenţial de creştere ar putea avea acces mai convenabil la credite
Organizaţia pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM) propune mai multe soluţii pentru facilitarea accesului la resurse financiare pentru companiile cu potenţial de creştere din Republica Moldova. Despre aceasta s-a discutat în cadrul unei şedinţe de lucru, organizate de ODIMM şi Ministerul Economiei, cu participarea reprezentanţilor sectorului bancar. De asemenea, participanţii la şedinţă au abordat posibilităţile de îmbunătăţire a activităţii Fondului de Garantare a Creditelor (FGC), program gestionat de ODIMM. Într-un comuncat de presă al Organizaţiei, se menţionează că ODIMM propune majorarea plafonului de garantare la produsele oferite, micşorarea comisionului de garantare precum şi alte activităţi de îmbunătăţire. Potrivit Organizaţiei, acestea ar conduce la valorificarea la maxim a rezervelor FGC.
Ședința Comisiei moldo-cehe pentru cooperare economică va avea loc în octombrie la Praga
Ședința Comisiei interguvernamentale moldo-cehe pentru cooperarea economică va avea loc în luna octombrie la Praga. În cadrul acesteia vor fi examinate și propuse spre implementare un set de proiecte investiționale, realizate în comun de companiile din cele două state. O înțelegere în acest sens a fost adoptată vineri, 10 iunie, în cadrul întrevederii de lucru dintre vicepremierul, ministrul economiei, Octavian Calmâc, și ministrul industriei și comerțului al Republicii Cehe, Jan Mládek. Într-un comunicat de presă al Ministerului Economiei se menționează că în cadrul discuțiilor, Octavian Calmâc și Jan Mládek au făcut o trecere în revistă a relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Cehia. Cei doi oficiali au constatat că la moment părțile nu au folosit la maxim potențialul existent. În context, interlocutorii au convenit ca până la ședința Comisiei interguvernamentale din luna octombrie, să fie pregătită o agendă mai consistentă de obiective în diferite domenii, realizarea cărora va permite impulsionarea relațiilor comercial-economice dintre două state în viitor.