România oferă Moldovei 15 milioane de euro pentru combaterea schimbărilor climatice
https://www.old.ipn.md/ro/romania-ofera-moldovei-15-milioane-de-euro-pentru-combaterea-schimbarilor-7967_988713.html
România oferă Republicii Moldova 15 milioane de euro pentru proiectele de combatere a schimbărilor climaterice. Susţinerea financiară este prevăzută în Acordul dintre guvernele României şi Republicii Moldova pentru anii 2010-2012, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Ambasadei României în Moldova.
Pe parcursul anului 2010 au fost identificate liniile prioritare pe care se poate axa această finanţare. România îşi propune în acest an să aloce un cuantum relevant din totalul finanţării pentru proiectele identificate, pe măsura transmiterii propunerilor concrete de proiecte de către Republica Moldova.
Ca urmare a colaborării în domeniul gospodăririi apelor cu Ministerul Mediului din Republica Moldova, în acest an partea română va organiza prima sesiune a Comisiei Interguvernamentale Hidrotehnice pentru aplicarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor Prutului şi Dunării.
De asemenea, se prevede organizarea unui seminar pe tematica de implementare a Planului de management în conformitate cu prevederile Directivei Cadru privind Apa, schimb de experienţă în domeniul gospodăririi apelor.