Romii vor fi scutiţi temporar de taxe la obţinerea documentelor de stare civilă
https://www.old.ipn.md/ro/romii-vor-fi-scutiti-temporar-de-taxe-la-obtinerea-documentelor-7967_998802.html
Timp de 3 luni, populaţia de etnie romă va fi scutită de taxe la obţinerea documentelor de stare civilă necesare eliberării actelor de identitate. Un proiect de hotărâre în acest sens, propus de către Ministerul Justiţiei, a fost aprobat de Guvern la 4 iulie, transmite Info-Prim Neo.
Viceministrul justiţiei, Vladimir Grosu, a declarat că implementarea acestei acţiuni va avea drept urmare creşterea ratei populaţiei de etnie romă cu acte de identitate. Se estimează o creştere anuală de 5% a ratei persoanelor documentate.
Cheltuielile pentru realizarea acestor acţiuni vor fi acoperite din bugetul de stat şi din contul mijloacelor speciale ale Serviciului de Stare Civilă.