logo

Salvatorii moldoveni participă la exerciţiul de teren din Armenia


https://www.old.ipn.md/ro/salvatorii-moldoveni-participa-la-exercitiul-de-teren-din-armenia-7967_985037.html

O echipă a Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale va participa în perioada 11-17 septembrie la exerciţiul de teren „ARMENIA 2010”. În dimineaţa curentă, echipa a zburat spre locul desfăşurării exerciţiului. Ofiţerul de presă al instituţiei, Liliana Puşcaşu, a comunicat pentru Info-Prim Neo că scopul acestuia este îmbunătăţirea cooperării între naţiuni în timpul unei operaţiuni de management a consecinţelor situaţiilor excepţionale, inclusiv răspuns la incidente chimice, biologice sau radiologice. Scenariul exerciţiului de teren prevede simularea unui cutremur şi urmări chimice, radiologice, accidente biologice, complexe de pericole care afectează infrastructurile critice în zona oraşului Erevan. Exerciţiul de teren va fi desfăşurat la 11 locaţii principale, toate situate în regiunea Kotayq din apropierea capitalei Armeniei, oraşul Erevan. La exercţiul „ARMENIA 2010” vor participa echipe din mai multe state, dar şi organizaţii internaţionale. Un exerciţiu asemănător va avea loc în Republica Moldova în anul 2011, iar experienţa acumulată în Armenia de echipa de salvatori din Moldova va fi utilizată în practică.