logo

Sărbătoarea Chişinăului a început cu depuneri de flori, conducerea statului a fost absentă


https://www.old.ipn.md/ro/sarbatoarea-chisinaului-a-inceput-cu-depuneri-de-flori-conducerea-statului-a-fos-7967_993330.html

Consilieri municipali, reprezentanţi ai corpului diplomatic, oficiali străini şi simpli cetăţeni au venit în dimineaţa zilei, 14 octombrie, la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare pentru a depune flori cu prilejul sărbătorii Hramului Chişinăului, după care a urmat sfânta liturghie. „De dimineaţă este bine să purtăm omagii celor care au luptat şi au făcut ca oraşul Chişinăul să apară, să se dezvolte şi să-l putem vedea astăzi, la 575 de ani de la înfiinţare. Urmează să ne rugăm pentru binele Chişinăului. Sunt sigur că vom reuşi să dezvoltăm în continuare capitala şi să o facem aşa cum ne-o dorim: frumoasă, puternică, de perspectivă”, a declarat primarul general Dorin Chirtoacă, citat de Info-Prim Neo. Consilierii PCRM, care reprezintă cea mai numeroasă fracţiune din CMC, nu au participat la depunerile de flori. Nici conducerea statului nu a fost prezentă. „Noi am invitat pe toată lumea, de la vlădică la opincă, la manifestările legate de Hramul Chişinăului. Oricine este doritor, este binevenit, am invitat toţi primarii din Republica Moldova, 1000 de primari, preşedinţii de raioane, corpul diplomatic, toţi deputaţii Parlamentului, toţi membrii Guvernului, toţi au fost invitaţi la sărbătoarea Hramului. Nu am înţeles de ce nu a participat la depunerile de flori conducerea statului. Văzând ceea ce s-a întâmplat la Parlament, stau şi mă întreb dacă locuim în acelaşi oraş sau locuim în oraşe diferite. La Primărie e sărbătoare în plinul sens al cuvântului, iar în Parlament e război total. Sper să nu primim un cadou de Hramul Chişinăului o alianţă cu PCRM”, a spus Dorin Chirtoacă după depunerile de flori. La depunerile de flori a fost prezent şi primarul de Bucureşti, Sorin Oprescu, însoţit de ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurcă. Cei doi oficiali au fost urmaţi de reprezentanţii delegaţiilor străine care au fost invitate la sărbătoarea Hramului Chişinăului. Mai târziu, angajaţii Primăriei, împreună cu edilul capitalei au mers la Catedrala Mitropolitană, unde au participat la Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu Mitropolitul Moldovei, ÎPS Vladimir.