În perioada 14-19 octombrie, la Chişinău se vor desfăşura Zilele culturii şi spiritualităţii ruse, ediţia a 13-a, transmite IPN.
Potrivit programului, evenimentul va începe marţi, 14 octombrie, la ora 09.00, cu depuneri de flori la monumentul scriitorului Alexandr Puşkin. La ora 10.30, la Biblioteca Naţională, va avea loc vernisarea expoziţiei de cărţi publicate de către Congresul Comunităţilor Ruse. Seara, la ora 18.00, va avea loc ceremonia de deschidere a Zilelor culturii şi spiritualităţii ruse la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”. Spectatorii vor putea participa la un concert de muzică clasică rusă, cu creaţii repertoriul lui Rahmaninov şi Ceaikovski.
Miercuri, 15 octombrie, de la ora 08.00, în gimnaziile şi liceele din Moldova va avea loc o lecţie dedicată celor 200 de ani de la naşterea scriitorului Mihail Lermontov. La ora 09.00, la Biblioteca Naţională, va avea loc un master-class la care este invitat scriitorul din Federaţia Rusă Alexander Trapeznikov. La ora 11.00, va avea loc masa rotundă cu tema: „Lumea literaturii ruse”, la care vor participa scriitori, pedagogi, studenţi, lideri ai organizaţiilor obşteşti din Moldova şi Rusia.
Joi, 16 octombrie, va avea loc o lecţie publică cu tema: „Caracteristici ale procesului literar contemporan din Rusia”, susţinută de către scriitorul rus, Alexander Trapeznikov. Evenimentul va avea loc la ora 15.00, la Biblioteca Naţională.
Vineri, 17 octombrie, va avea loc vernisarea expoziţiei artiştilor plastici din Găgăuzia, la ora 11.00, la Biblioteca Naţională. La ora 13.00 va avea loc un „Duel al poeţilor”, la care vor participa scriitori tineri.
Sâmbătă, 18 octombrie, pentru ora 10.00, la Biblioteca M. Lomonosov, este planificată conferinţă republicană a pedagogilor: „Sprijin pentru predarea istoriei, culturii şi tradiţiilor poporului rus în şcolile din Republica Moldova”. La ora 14.00 va avea loc un forum republican al tinerilor: „Educaţia rusă – cheia succesului pentru viitor”. Evenimentul se va desfăşura la Liceul „Chiril şi Metodiu”. Seara, la ora 17.00, ansamblu de instrumentişti „Animo” din Găgăuzia vor evolua pe scena Filarmonicii Naţionale.
În ultima zi a evenimentului, duminică, la 15.00, la Biblioteca Naţională, va avea loc o seară a poeţilor dedicată celor 70 de ani de la eliberarea Moldovei de către fascişti. Ceremonia de închidere a Zilelor culturii şi spiritualităţii ruse va avea loc la Filarmonica Naţională, la ora 17.00.