logo

„Satira oricum rămâne în opoziţie oricine ar fi la putere”, Gheorghe Urschi


https://www.old.ipn.md/ro/satira-oricum-ramane-in-opozitie-oricine-ar-fi-la-putere-gheorghe-urschi-7967_979889.html

[Republica Moldova la intersecţie de ani – sondaj Info-Prim Neo] Gheorghe Urschi abia aşteaptă să prindă nişte „purici”, greşeli, vicii ale guvernanţilor pentru a face caz din necaz. „Satira oricum rămâne în opoziţie, oricine ar fi la putere”, a spus umoristul pentru Info-Prim Neo. „Închipuiţi-vă că iese Gheorghe Urschi pe scenă şi începe a lăuda regimul. Lumea ar crede ca acesta şi-a ieşit din minţi”, spune artistul. „Eu trebuie să pândesc unde nu e bine şi să bat cu ciocul”. Artistul spune că după atâtea evenimente cruciale din ţară lasă un pic ca lucrurile să se aşeze într-o albie. „Până nu sunt convins de anumite lucruri nu pun mâna pe stilou. Din zbor nu mă arunc asupra nimănui”, mărturiseşte Gheorghe Urschi. În acelaşi timp, umoristul crede că artiştii sunt cel mai puţin afectaţi de criza politică, constituţională şi chiar economică, deoarece poporul moldovean şi în cele mai grele momente ale vieţii a ştiut să combine veselia cu tristeţea. „Pentru mine criză e atunci când pierd inspiraţia, când nu merge scrisul, nu pot compune un monolog, o piesă, nu sunt solicitat în spectacole, ferească Dumnezeu”, spune Urschi. „Cât timp toate acestea merg, noţiunea de criză este pentru mine ceva abstract şi nu mă interesează”, susţine umoristul. Şi dacă inspiraţia la oamenii de artă vine atunci când vrea ea, la Gheorghe Urschi vine atunci când o cheamă el. „Nu aştept să vină inspiraţia când i-a veni ei în cap. Bat din picior şi vine”, spune, mai în glumă, mai în serios, artistul. „Chiar dacă nu vine Muza, vine Liza şi tot nu stăm degeaba”, râde el. Totuşi, Urschi consideră că anul 2009 s-a înscris în activitatea sa ca un an fără victorii deosebite, dar ca un an plin în care artistul n-a scos plugul din brazdă. „Am avut parte de un an în care n-am slăbit cadenţa”, constată artistul. „Am ştiut să ţin piept tuturor provocărilor şi să merg înainte. Sper, ca anul 2010 să nu fie mai rău în acest sens. Între timp Gheorghe Urschi continuă să evoluieze în spectacole, să modereze o emisiune la televiziunea naţională, gândul artistului îi zboară spre anul 2013, când va împlini o vârstă frumoasă pentru şi va trebui să-şi organizeze o serată de creaţie pe măsura aşteptării publicului.