Secţiile de reanimare şi terapie intensivă vor fi dotate cu echipamente medicale oferite de China
https://www.old.ipn.md/ro/sectiile-de-reanimare-si-terapie-intensiva-vor-fi-dotate-cu-7967_978880.html
Instituţiile medicale din Moldova, inclusiv şi cele din stânga Nistrului, vor beneficia de dispozitive medicale din partea Guvernului Republicii Populare Chineze, pentru dotarea secţiilor de reanimare şi terapie intensivă, transmite Info-Prim Neo.
Vineri, 13 noiembrie, ministrul sănătăţii, Vladimir Hotineanu, a semnat protocolul de donaţie a unui lot de peste 400 de monitoare, care va acoperi integral necesitatea sistemului medical din ţară. „Este un aport deosebit la renovarea cu tehhică medicală a spitalelor de la noi din ţară”, a spus ministrul.
„Pentru a promova prietenia şi cooperarea tradiţională, partea chineză este dispusă să ofere asistenţă Moldovei în măsura posibilităţii sale. Aceste aparate şi instrumente destinate asistenţei medicale de urgenţă, sperăm să contribuie la perfecţionarea condiţiilor medicale din Moldova, în special la eforturile depuse de medicii de aici în combaterea gripei pandemice A(H1N1)”, a spus Shi Longzhuang, ambasadorul Chinei în R. Moldova.
În total vor beneficia de echipament 73 de instituţii medicale republicane, municipale, raionale, departamentale şi instituţii medicale din raioanele de est ale republicii. Valoarea totală a lotului de echipament este de 10 mln Yuani (circa 1,46 mln dolari).
Acţiunea are loc în cadrul Acordului de cooperare în domeniul economic şi tehnic dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Populare Chineze, semnat la 20 mai 2006.