Prim-ministrul Iurie Leancă i-a convocat vineri, 29 august, în şedinţă închisă pe membrii Guvernului care răspund de securitatea ţării. După întrevedere, oficialii au declarat presei că astfel de şedinţe au loc cu regularitate, nefiind ceva ieşit din comun, transmite IPN.
Ministrul apărării, Valeriu Troenco, a spus că situaţia este sub control. „Nu vedem motive de îngrijorare, îi compătimim pe cei din Ucraina care au de suferit”, a subliniat oficialul. Fiind întrebat dacă armata este pregătită, ministrul a răspuns că aceasta mereu trebuie să fie gata pentru orice.
Iurie Leancă nu a făcut declaraţii după şedinţă, însă purtătorul său de cuvânt, Liliana Viţu-Eşanu, a precizat că au fost puse în discuţie acţiunile ce se impun la nivelul instituţiilor statului în condiţiile situaţiei regionale. Alte detalii nu au fost oferite.