Serviciul Grăniceri suplimentează numărul personalului la frontieră
https://www.old.ipn.md/ro/serviciul-graniceri-suplimenteaza-numarul-personalului-la-frontiera-7967_989542.html
Serviciul Grăniceri va mări numărului personalului la punctele de trecere şi a echipelor mobile de supraveghere a frontierei de stat începând cu 13 aprilie. Acţiunile vor fi întreprinse în legătură cu sporirea fluxului de călători în perioada sărbătorilor pascale, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit Serviciului Grăniceri, anul trecut în perioada sărbătorilor pascale 400 de mii persoane au tranzitat frontiera Republicii Moldova, inclusiv au fost înregistrate peste 90 de mii de treceri a mijloacelor de transport. Cele mai solicitate puncte de trecere au fost Leuşeni, Sculeni, Giurgileşti-Galaţi, Otaci, Vălcineţ şi Aeroportul Chişinău.