logo

Serviciul Vamal aduce argumente pentru înăsprirea sancţiunilor pentru trafic de mărfuri


https://www.old.ipn.md/ro/serviciul-vamal-aduce-argumente-pentru-inasprirea-sanctiunilor-pentru-trafic-de--7967_1001862.html

Serviciul Vamal propune penalizarea mai dură a persoanelor implicate în traficul ilicit de mărfuri. Proiectul prevede aplicarea imediată a amenzilor de 100% din valoarea mărfurilor de contrabandă şi confiscarea obligatorie a acestora şi a mijloacelor de transport utilizate în comiterea fraudei, transmite Info-Prim Neo. Şeful Departamentului de aplicare a legii din cadrul Serviciului Vamal, Iurie Ceban, a declarat, la o conferinţă de presă, că pedepsele aplicate în cazurile de contrabandă sunt cu mult mai mici decât daunele aduse statului. Potrivit lui Iurie Ceban, sancţiunile propuse de Serviciul Vamal vor duce la combaterea traficul ilicit de mărfuri şi la încasarea veniturilor suplimentare la bugetul statului. „La acest moment este clar cu ochiul liber că pedeapsa penală nu-şi mai face treaba, fiindcă în realitate nu este aplicată. Azi nu avem la închisoare persoane condamnate pentru contrabandă. Se aplică câteva pedepse suspendate şi doar atât. Noi propunem să aplicăm sancţiuni economice extrem de dure cum ar fi confiscarea mărfii, a unităţilor de transport şi amenzi în valoare de 100%”, a menţionat Iurie Ceban. Potrivit datelor oferite de către Serviciul Vamal al Republicii Moldova, pe parcursul anului curent au fost reţinute 329 de mijloace de transport utilizate pentru transportarea ilicită a mărfurilor, în valoare totală de circa 27 de milioane de lei. Dacă aceste prevederi erau implementate, valoarea mijloacelor de transport confiscate ar fi fost trecută în contul bugetului de stat. Estimativ, în baza sancţiunilor economice propuse de Serviciul Vamal, în perioada anilor 2009- 2011 în bugetul de stat ar fi fost încasate peste 240 de milioane de lei şi nu 122 de milioane încasate în această perioadă de timp.