logo

Sheriff şi Dacia se impun


https://www.old.ipn.md/ro/sheriff-si-dacia-se-impun-7967_978633.html

[Sheriff] se apropie cu paşi mari de prima poziţie din campionat. În etapa XVII a Diviziei Naţionale la fotbal, echipa din Tiraspol a obţinut o victorie importantă în deplasare cu Iskra-Stal Râbniţa, [scor 1-0], transmite Info-Prim Neo. Singurul gol al întâlnirii a fost semnat de Alexandr Erokhin la începutul reprizei secunde. [Dacia Chişinău] s-a impus în derbyul cu Zimbru, [scor 1-0]. Ucraineanul Oleksandr Zgura a marcat unicul gol, care a echivalat cu trei puncte pentru „lupii galbeni”. A fost a şasea victorie consecutivă pentru Dacia. [Olimpia Bălţi] a câştigat partida cu Sf. Gheorghe Suruceni, [scor 4-2]. De menţionat faptul că toate golurile au fost înscrise de trei jucători. Câte o dublă şi-au trecut în cont Oleg Şişchin şi Nikolai Glega, la gazde, şi Mihai Plătică, la oaspeţi. [Viitorul Orhei] a învins în propriul teren echipa Dinamo Bender, [scor 3-2]. Oaspeţii au ajuns la a cincia înfrângere la rând. În alte două meciuri a fost consemnat acelaşi scor, 1-0. [CSCA-Rapid Ghidighici] a trecut de Academia UTM Chişinău, graţie unui gol reuşit de Andrei Bugneac în ultimul minut de joc. [FC Tiraspol] a învins echipa Nistru Otaci prin golul semnat de Dumitru Vornişel din penalty. În timpul partidei, doi jucători de la Nistru, Eugen Hmaruc şi Victor Antonii s-au accidentat grav, ambii fiind transportaţi cu ambulanţa la spital, transmite Info Prim Neo. [Clasamentul se prezintă astfel:] 1. Dacia – 39 puncte (17 meciuri); 2. Iskra-stal – 35 (16); 3. Sheriff – 34 (14); 4. Olimpia – 27 (16); 5. CSCA-Rapid – 24 (17); 6. FC Tiraspol – 20 (17); 7. Zimbru – 20 (15); 8. Viitorul – 19 (16); 9. Academia – 17 (16); 10. Sf. Gheorghe – 14 (16); 11. Dinamo – 13 (17); 12. Nistru – 10 (17). Următoarea etapă se va juca în perioada 7-10 noiembrie, după programul: Dinamo – Olimpia, Sf. Gheorghe - Iskra-Stal, Sheriff - Academia UTM, CSCA-Rapid – Dacia, Zimbru - FC Tiraspol, Nistru – Viitorul.