logo

Sindicatele cer demiterea preşedintelui CNAS, iar colectivul CNAS ameninţă cu judecată pentru acuzaţii nefondate


https://www.old.ipn.md/ro/sindicatele-cer-demiterea-presedintelui-cnas-iar-colectivul-cnas-ameninta-cu-jud-7967_991343.html

Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) cere demiterea imediată a preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări Sociale (CNAS), Maria Borta. Organizaţiile sindicale contată inadmisibilitatea şi ilegalitatea acţiunilor întreprinse în ultimul timp de CNAS. Pe de altă parte, colectivul CNAS susţine că acuzaţiile şi solicitările sindicaliştilor sunt nefondate şi ameninţă cu judecata, transmite Info-Prim Neo. Într-un comunicat de presă emis de sindicate se menţionează că au fost remarcate numeroase cazuri de depăşire a abilităţilor de către preşedintele CNAS, atitudine inadecvată faţă de interpelările şi exigenţele organizaţiilor sindicale. „De nenumărate ori şi, probabil, în mod orientat, acţiunile Casei Naţionale de Asigurări Sociale duc la reţinerea eliberării pentru oamenii muncii din republică a biletelor la tratament, menite să îmbunătăţească sănătatea membrilor sindicatelor. Aceasta duce la haos şi compromitere a termenelor tratamentului sanatorial. În situaţia când există zeci de mii de cereri din partea membrilor colectivelor de muncă, aceasta este inadmisibil”, se spune în comunicatul CNSM. Totodată, colectivul Casei Naţionale de Asigurări Sociale îşi exprimă nedumerirea şi indignarea că, în condiţiile economice şi politice extrem de complexe conturate astăzi în societate, CNSM întreprinde acţiuni de influenţare a opiniei publice prin învinuiri nefondate asupra activităţii instituţiei şi conducerii acesteia. ,,În ultimii ani conlucrarea între CNAS şi CNSM a avut situaţii mai dificile, bazate pe dezacordul organelor sindicale pentru regularizarea procesului de procurare şi distribuire a biletelor de tratament persoanelor asigurate. Întru informarea corectă a cetăţenilor aducem la cunoştinţă că CNAS, fiind instituţia publică responsabilă de gestionarea mijloacelor financiare a bugetului asigurărilor sociale de stat, are responsabilitatea legală pentru utilizarea conformă, transparentă şi în strictă corespundere cu prevederile legale a mijloacelor publice acumulate în bugetul respective”, se menţionează în declaraţia colectivului CNAS. ,,Percepem solicitarea de demisie a conducerii CNAS drept un act de intimidare a activităţii întregului colectiv pentru a bloca exercitarea obligaţiunilor de serviciu în strictă corespundere cu prevederile normelor legale”, se mai spune în declaraţie. Potrivit colectivului CNAS, preşedintele instituţiei este exponentul opiniei comune a specialiştilor de domeniu şi demiterea nu va schimba abordarea subiectelor respective de către CNAS ori este nevoie de a disponibilizarea întregul stat de personal pentru a satisface „doleanţele” unui organ obştesc. ,,Reieşind din cele menţionate, ne rezervăm dreptul de a acţiona în instanţele de judecată învinuirile aduse de către CNSM în adresa CNAS”, conchide colectivul CNAS.