logo

Societatea Internaţională a Drepturilor Omului, preocupată de integrarea socială a foştilor deţinuţi în Moldova


https://www.old.ipn.md/ro/societatea-internationala-a-drepturilor-omului-preocupata-de-integrarea-sociala--7967_978402.html

Filiala moldovenească a Societăţii Internaţionale a Drepturilor Omului (SIDO) desfăşoară în perioada 20-23 octombrie, la Ungheni, două seminare în cadrul proiectului „O nouă abordare a reducerii sărăciei în Moldova – eforturile comune ale ONG-urilor şi administraţiilor locale”. Seminarele sunt destinate specialiştilor administraţiei publice locale (20-22 octombrie) şi reprezentanţilor societăţii civile (21-23 octombrie), transmite Info-Prim Neo, citând un comunicat al SIDO în Moldova. „Reprezentanţii administraţiei publice locale pot coopera extrem de eficient cu societatea civilă, în vederea micşorării nivelului sărăciei. Cred că aceste seminare vor ajuta la înţelegerea mai bună a problemelor foştilor deţinuţi şi cum pot fi aceşţia ajutaţi. În total, pe durata proiectului vor fi desfăşurate 20 seminare”, a comunicat Liubov Nemcinova, preşedintele filialei SIDO de la Chişinău. Ea a mai spus că ciclul acestor seminare a demarat în septembrie, până în prezent fiind desfăşurate astfel de întruniri la Cahul, Soroca şi Chişinău. În cadrul aceluiaşi proiect, 300 deţinute de la Rusca vor beneficia de asistenţă psihologică şi instruire profesională, 100 dintre aceste femei vor beneficia de consultaţii juridice, iar 48 de cursuri gratuite de frizer.