Şoferii maşinilor cu numere speciale continuă să încalce regulele în trafic
https://www.old.ipn.md/ro/soferii-masinilor-cu-numere-speciale-continua-sa-incalce-regulele-in-trafic-7967_982743.html
În perioada 12-24 mai au fost depistate 68 de încălcări ale regulilor circulaţiei rutiere de către şoferii maşinilor cu numere speciale, a informat ministrul afacerilor interne,Victor Catan, în şedinţa de miercuri, 26 mai, a Guvernului, transmite Info-Prim Neo.
Automobile care au ajuns în vizorul poliţiei aparţin Ministerului Afacerilor Interne, Armatei Naţionale, unor demnitari şi funcţionari ai autorităţilor publice centrale şi locale. Au fost depistate şi încălcări comise de autovehiculele misiunilor diplomatice acreditate la Chişinău.
Ministrul de stat, Victor Bodiu, a precizat că în total sunt înregistrate 85 de autovehicule cu numerele de înmatriculare RM P (Parlament), 80 cu numere RM G (Guvern) şi 184 cu numerele speciale RM A (autorităţi publice), 44 dintre care au fost înmatriculate nereglementar şi urmează să fie retrase.