logo

Specialişti ruşi, în inspecţie la companiile moldoveneşti exportatoare de fructe


https://www.old.ipn.md/ro/specialisti-rusi-in-inspectie-la-companiile-moldovenesti-exportatoare-de-fructe-7966_1025414.html

În următoarele săptămâni, în Republica Moldova sunt aşteptaţi specialişti din Federaţia Rusă pentru a inspecta companiile exportatoare de fructe. În cadrul discuţiilor, conducerea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) va vorbi cu aceştia despre reluarea exportului pe piaţa rusească a conservelor din fructe şi legume. Despre aceasta a comunicat ministrul agriculturii, Eduard Grama, care a avut o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor de Conserve „Speranţa-Con”, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al MAIA, reprezentanţii asociaţiei au solicitat sprijin în crearea condiţiilor egale pentru întreprinderile din domeniul industriei de conserve, condiţii mai avantajoase pentru creditare precum şi reducerea TVA de la 20% la 8%.

Eduard Grama a menţionat, în acest sens, trei posibilităţi prin care MAIA poate să sprijine domeniul industriei de conserve – prin intermediul Fondului de subvenţionarea, a Proiectului Creditului de Asistenţă acordat de Guvernul Poloniei şi a Proiectului investiţional „Livada Moldovei”, finanţat de Banca Europeană de Investiţii.

Conducerea MAIA a îndemnat membrii Asociaţiei Producătorilor de Conserve „Speranţa-Con” să prezinte în scris solicitările, cu indicarea argumentelor de rigoare, şi a dat asigurări că vor fi întreprinse măsurile necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de activitate a întreprinderilor de prelucrare a fructelor şi legumelor.