Sprijinul financiar al României pentru Republica Moldova se va axa pe proiecte mari, Teodor Baconschi
https://www.old.ipn.md/ro/sprijinul-financiar-al-romaniei-pentru-republica-moldova-se-va-axa-7965_990459.html
O bună parte din grantul de 100 de milioane de euro promis de către România Republicii Moldova va fi direcţionat spre proiecte de anvergură. Declaraţia a fost făcută vineri, 27 mai, de către ministrul român de externe, Teodor Baconschi, în cadrul unei conferinţe de presă la Chişinău, susţinută în comun cu vicepremierul Iurie Leancă, ministru al afacerilor externe şi integrării europene, transmite Info-Prim Neo.
„Mai bine decât să facem o puzderie de pacheţele cadou care să se risipească în lucruri fără relevanţă, să ne concentrăm, de exemplu, pe interconectorul de gaze. Avem un studiu de fezabilitate, pot veni şi bani europeni. E vorba de mai puţin de 38 de km. Ar fi bine ca prima tranşă din aceşti bani să finanţeze un mare proiect,la fel ca şi următoarele pe care le vom realiza”, a menţionat Teodor Baconschi.
Oficialul român a declarat că relaţiile moldo-române s-au dezvoltat considerabil în ultimul an şi jumătate şi au căpătat o dinamică cu totul nouă. Ministrul şi-a exprimat speranţa că alegerile locale din 5 iunie din Republica Moldova vor consolida stabilitatea politică internă, astfel încât Guvernul de la Chişinău să se poată angaja să finalizeze toate reformele aşteptate de Uniunea Europeană.
Ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Iurie Leancă, i-a mulţumit omologului său de la Bucureşti pentru vizita pe care a întreprins-o peste Prut şi pentru aportul la dezvoltarea relaţiilor bilaterale. „Relaţiile Republicii Moldova cu România au cunoscut în ultimul an şi jumătate o dezvoltare fără precedent, aşa cum este firesc să se dezvolte o relaţie între doi vecini care împărtăşesc un spaţiu comun de cultură, istorie şi civilizaţie la frontiera estică a Uniunii Europene. Parteneriatul pentru integrarea europeană energizează relaţia noastră bilaterală şi o face mai puternică”, a subliniat Iurie Leancă.
Cei doi miniştri au subliniat în discursurile lor importanţa convocării unei şedinţă de lucru interguvernamentale, care se presupune că va avea loc la sfârşitul lunii iunie curent, la Galaţi. la şedinţă vor participa şapte ministere din partea română şi omologii din Republica Moldova. „Rostul acestui exerciţiu este asumarea politică şi validarea între cele două capitale a unui plan de acţiune care să aibă un preambul politic, şi în acelaşi timp, să conţină, pe sectoare, mari proiecte pe care ne angajăm să le finalizăm împreună”, a spus oficialul român.
Miniştrii de externe au convenit să creeze un mecanism permanent de consultare pe chestiuni europene. Teodor Baconschi a spus că cele două ministere se întâlnesc destul de des, dar insuficient pentru colaborarea bilaterală strânsă pe care şi-au asumat-o Chişinăul şi Bucureştiul. „În cadrul acestui mecanism de consultare vom avea o informare reciprocă la nivel de miniştri după efectuarea diferitor vizite în Uniunea Europeană, dar şi să comunicăm despre semnalele care vin de la Bruxelles”, a explicat Teodor Baconschi.
Oficialul român s-a aflat în Republica Moldova la 26 şi 27 mai, timp în care a reuşit să se întâlnească cu oficiali moldoveni şi să inaugureze, împreună cu Iurie Leancă, Biroul consular al României din Ungheni.