logo

Strategia naţională de securitate a fost supusă dezbaterilor publice


https://www.old.ipn.md/ro/strategia-nationala-de-securitate-a-fost-supusa-dezbaterilor-publice-7967_1029174.html

Ajustarea prevederilor legale, normative şi de politici pentru reglementarea funcţionării integrate a structurilor sistemului naţional de apărare este prevăzută în proiectul noii Strategii naţionale de apărare. Proiectul a fost supus dezbaterilor în cadrul unei sesiuni publice organizate de Ministerul Apărării şi Centrul de Informare şi Documentare privind NATO din Moldova, transmite IPN.

Secretarul de stat al Ministerului Apărării, Aurel Fondos, a menţionat că printre obiectivele proiectului sunt asigurarea controlului şi apărării frontierei de stat, sporirea potenţialului de participare a militarilor moldoveni la misiuni şi operaţiuni internaţionale, dezvoltarea capacităţii de control şi protecţie a spaţiului aerian al Republicii Moldova, consolidarea credibilităţii Moldovei faţă de partenerii externi prin implementarea realizării angajamentelor realizate.

Un obiectiv al documentului este consolidarea, dezvoltarea şi modernizarea capacităţii sistemului naţional de apărare, prin desfăşurarea procesului de transformare, modernizare şi înzestrare a forţelor sistemului naţional de apărare, pentru a reacţiona la ameninţările asimetrice şi de tip hibrid, precum şi la situaţiile stării de urgenţă. De asemenea, pentru a contribui la securitatea şi stabilitatea internaţională, precum şi la consolidarea păcii.

Experţii din domeniu au sugerat că documentul necesită îmbunătăţiri la unele capitole pentru a corespunde pe deplin noilor evoluţii pe arena regională, dar şi în interiorul Republicii Moldova.

Implementarea Strategiei va fi efectuată în trei etape: consolidarea sistemului naţional de apărare (1-2 ani din momentul aprobării Strategiei), dezvoltarea sistemului naţional de apărare (pe întreaga perioadă de valabilitate a Strategiei) şi modernizarea sistemului naţional de apărare (pe întreaga perioadă).