logo

Sute de membri şi simpatizanţi ai PCRM au mărşăluit cu ocazia Zilei Muncii


https://www.old.ipn.md/ro/sute-de-membri-si-simpatizanti-ai-pcrm-au-marsaluit-cu-7965_1012433.html

Sute de membri şi simpatizanţi ai PCRM au mărşăluit de la Arcul de Triumf până la Academia de Ştiinţe a Moldovei cu ocazia Zilei Solidarităţii Oamenilor Muncii. După marş, în scuarul academiei a fost organizat un miting şi un concert cu participarea artistului Sergey Skachkov. În luarea sa de cuvânt, preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a spus că această zi este una care demonstrează unitate, consolidare şi putere, transmite IPN.

Liderul PCRM a spus că în ultimii cinci ani, societatea a avut numai de pierdut, iar ţara a degradat. Guvernanţii au furat ţara, au falimentat economia şi a dus la degradarea poporului. Însă, PCRM a fost alături de oameni şi a opus rezistenţă activă şi permanentă regimului de la guvernare. În Parlament şi în stradă partidul a demonstrat că Moldova şi poporul ei merită alt destin.

„Actuala conducere a luat de la oameni speranţa în viitor şi încrederea în ziua de mâine”, a spus Vladimir Voronin, menţionând că la alegerile parlamentare partidul va învinge şi va aduce bunăstarea în ţară. Vladimir Voronin a mai spus că PCRM elaborează proiectul platformei electorale pentru alegerile parlamentare, cu genericul: „Guvernare incoruptibilă – Viaţă demnă – O Moldovă nouă!”. Cetăţenii au fost îndemnaţi să-şi expedieze propunerile pentru programul electoral al PCRM la adresa comitetelor raionale ale formaţiunii.

Deputatul comunist, Mark Tkaciuk, a spus că în aceşti 5 ani de guvernare democrată în fiecare casă s-a instaurat sărăcia, dezamăgirea şi frica în ziua de mânie. Singurul beneficiu pe care l-a adus această guvernare este posibilitatea oferită cetăţenilor Moldovei de a pleca nestingherit din ţară.

Deputatul Galina Balmoş a spus că PCRM va redeschide grădiniţele pentru copii, şcolile, spitalele. „Guvernanţii spun că nu au bani pentru pensii, salarii, burse, pentru construcţia grădiniţelor şi a şcolilor. Dar noi trebuie să oprim această degradare, trebuie să redeschidem şcolile, să oferim pensii şi salarii pe măsură. Tinerii trebuie să-şi creeze viitorul aici acasă”, a subliniat parlamentarul.

Un alt deputat, Anatolie Gorilă, a spus că Moldova, din cauza actualei guvernări, s-a întors în anii '90. „Nu mai există încredere nici în poliţie, nici în justiţie. Cerem reforme concrete, nu pe hârtie. Noi ne angajăm să îndeplinim toate promisiunile din  programul electoral”, a spus deputatul.

Potrivit organizatorilor, la eveniment s-au adunat circa 8 mii de persoane, pe când poliţia afirmă că au fost în jumătate, 4 mii de persoane.