logo

Tarife mai mari la apă și canalizare, la Glodeni și Basarabeasca


https://www.old.ipn.md/ro/tarife-mai-mari-la-apa-si-canalizare-la-glodeni-7967_1067536.html

Consiliul de Administrare al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a aprobat majorarea tarifelor serviciului public de alimentare cu apă, de canalizare şi epurare a apelor uzate pentru consumatorii din Glodeni și Basarabeasca. Majorările vizează doar consumatorii casnici, transmite IPN.

În cazul întreprinderii municipale „Servicii Comunale Glodeni”, un metru cub de apă va costa 16,09 lei și 13,83 lei este tariful pentru canalizare, comparativ cu 13,20 lei și, respectiv, 13, 68 lei.

În cazul întreprinderii municipal „Apă-Canal din Basarabeasca”, consumatorii casnici vor plăti 20 de lei pentru un metru cub de apă și 14,90 pentru canalizare. Până la majorare, tariful la apă era de 9 lei pentru un metru cub  și 9 lei – canalizarea, tarife care, potrivit administrației regiei, nu au mai fost majorate din anul 2010.