logo

Timp de doi ani, Guvernul a demonstrat lipsă de transparenţă decizională, CNP


https://www.old.ipn.md/ro/timp-de-doi-ani-guvernul-a-demonstrat-lipsa-de-transparenta-7965_1017277.html

Timp de doi ani, Guvernul a demonstrat o lipsă de transparenţă în adoptarea deciziilor. Aprecierea este dată în Raportul final de monitorizare a transparentei decizionale a Guvernului Republicii Moldova în perioada 2012-2014, realizat de către Consiliul Naţional pentru Participare (CNP).

Într-o conferinţă de presă la IPN, preşedintele CNP, Sergiu Ostaf, a spus că, deşi se observă o îmbunătăţire a situaţiei în ceea ce priveşte deschiderea executivului pentru a consulta societatea civilă, totuşi există carenţe sistemice şi sistematice în activitatea Guvernului în ceea ce ţine de transparenţa decizională.

În total 733 de decizii sau 32,4% din subiectele incluse pe ordinea de zi a şedinţelor Guvernului nu au respectat pe deplin procedura de consultare, adică nu au fost publicate pe site-ul instituţiei responsabile şi pe portalul www.particip.gov.md sau nu s-a respectat termenul de 15 zile prevăzut în Legea privind transparenţa în procesul decizional. Dintre acestea, 489 de subiecte sau 21,6% din total au reprezentat proiecte de acte legislative şi normative, iar 244 de subiecte sau 10,8% din total au fost avize la iniţiativele legislative ale deputaţilor în Parlament.

De asemenea, 9% din proiectele pasibile expertizei anticorupţie nu au fost expediate pentru expertizare de către autorii proiectelor.  Sergiu Ostaf a spus motivul acestei lipse de transparenţă este factorul politic şi cel economic. Pentru asigurarea transparenţei este nevoie de surse suplimentare financiare, care sunt indisponibile.

Principalele recomandări făcute de către societatea civilă ţin de stabilirea sancţiunilor individuale de ordin disciplinar şi de altă natură pentru încălcarea cerinţelor de transparenţă. Societatea civilă mai recomandă aplicarea cerinţelor de transparenţă decizională în cazul avizelor Guvernului la iniţiativele deputaţilor. O altă recomandare ţine de dezvoltarea unui mediu de infrastructură IT nou, care va facilita reflectarea întregului proces de iniţiere, elaborare, consultare şi adoptare a deciziilor conform practicilor pozitive existente.

În perioada de monitorizare au avut loc 97 de şedinţe ale Guvernului, în cadrul cărora au fost discutate 2260 de subiecte.