Voluntarii din organizația „Urmașii lui Ştefan” au lansat proiectul „iExpert” şi invită tinerii să aplice. Dosarele se acceptă până pe 28 februarie, iar de pe 7 martie proiectul îşi începe activitățile. Comisia de selectare va alege 50 de tineri din cei care vor manifesta interes pentru proiect.
Președintele mișcării de tineret „Urmașii lui Ştefan”, Dumitru Roibu, a menționat într-o conferință de presă la IPN că proiectul național „iExpert” este dedicat tinerilor de la 16 la 26 de ani.
Dorin Ciurea, voluntar, a comunicat că, timp de 20 de săptămâni „tineri ambițioși, cu scopuri, care-şi doresc să schimbe multe lucruri” se vor întâlni cu experți din diplomație, cultură, afaceri, sport, administrație publică. Proiectul îşi propune motivarea tinerilor şi promovarea dragostei faţă de patrie.
Sesiunile se vor desfăşura într-un cadrul informal, la o cafenea sau în sala unei biblioteci.
O altă voluntară, Anastasia Foiu, a îndemnat tinerii să aplice la proiect deoarece este unul de dezvoltare personală şi profesională. Formularul de aplicare poate fi găsit pe paginele de Facebook: iExpert şi Urmaşii lui Ştefan.
Cristi Ermurachi, voluntar, afirmă că deseori elevii nu cunosc cazuri de succes pentru a se putea promova. Tânărul spune că este posibil să te afirmi în Moldova şi este posibil să ai succes, odată ce ai dorinţă.
Printre speakeri ai proiectului sunt: Andrei Popov, Veaceslav Codreanu, Valeriu Ostalep, Emil Ciobu şi Viorel Pahomi.