Tineri antreprenori din Republica Moldova s-au întrunit astăzi la Chişinău în cadrul unui forum de afaceri. Ei au discutat despre realităţile şi potenţialul afacerilor pe care le gestionează şi au făcut schimb de experienţă. În premieră la forum au participat şi tinerii antreprenori din stânga Nistrului, informează IPN cu referire la un comunicat de presă al Asociaţiei Tinerilor Manageri din Moldova(ANTiM).
Evenimentul a fost inaugurat de către Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, Dafina Gercheva, Coordonatoare rezidentă ONU, Reprezentantă permanentă PNUD Moldova și viceministrul Tineretului și Sportului, Andrei Spînu.
Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola a salutat participarea la forum a tinerilor din stânga Nistrului şi subliniat importanţa implicării tinerilor în dezvoltarea ţării:„Aveți un potențial enorm de a aduce o schimbare și bunăstare, datorită energiei, abordării inovatoare și dedicației voastre. Uniunea Europeană acordă o atenție deosebită tinerilor antreprenori și va continua să sprijine tinerii din Moldova care au decis să se lanseze în afaceri”, a declarat ambasadorul.
Dafina Gherganova a menţionat că afacerile conduse de tineri reprezintă o modalitate de combatere a şomajului şi un mijloc de stimulare a inovaţiilor.
Câţiva tineri antreprenori au prezentat afacerile de succes pe care le-au implementat sub auspiciile Uniunii Europene, Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Băncii Mondiale și Camerei de Comerț și Industrie.
Forumul de afaceri „Realităţile şi potenţialul de dezvoltare a afacerilor de către tinerii antreprenori în Republica Moldova” a fost organizat de Asociaţia Naţională a Tinerilor Manageri din Moldova (ANTiM) cu susținerea Fundației ARGIDIUS, a Uniunii Europene prin intermediul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, şi a Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS).