Trei poliţişti sunt cercetaţi penal pentru corupere pasivă
https://www.old.ipn.md/ro/trei-politisti-sunt-cercetati-penal-pentru-corupere-pasiva-7967_994259.html
Un şef de post al Comisariatului de poliţie raional Edineţ, un ofiţer operativ de sector şi un inspector superior al grupului de combatere a traficului ilicit de persoane sunt bănuiţi de corupere pasivă, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei, şeful de post şi ofiţerul superior de sector sunt suspectaţi că ar fi extorcat de de la un şofer care a urcat băut la volan 400 de dolari pentru ca a nu-i face proces-verbal.
Pentru aceeaşi încălcare, un alt angajat al subdiviziunii nominalizate, ar fi extorcat de la cetăţean 200 dolari.
Pe aceste cazuri au fost pornite două cauze penale pentru corupere pasivă, care se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani, cu amendă de la 1000-3000 unităţi convenţionale şi cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii pe un termen de la 3-5 ani.