Ultimul ajutor pentru sinistraţii din vara anului 2008
https://www.old.ipn.md/ro/ultimul-ajutor-pentru-sinistratii-din-vara-anului-2008-7967_992731.html
Guvernul va aloca din fondul său de rezervă Consiliului raional Briceni mijloace financiare în sumă de 119 mii de lei pentru acoperirea cheltuielilor de reparaţie a locuinţei familiei Verei Muntean din satul Criva. Casa acesteia a fost grav afectată de inundaţiile din vara anului 2008, transmite Info-Prim Neo.
Femeia şi-a reparat casa cu mijloace proprii şi banii îi vor fi întorşi în baza devizelor de cheltuieli stabilite de către Serviciul de Stat pentru Verificarea şi Expertizarea Proiectelor în Construcţii.
Ministrul dezvoltării regionale şi construcţiilor, Marcel Răducan, a declarat că Vera Muntean este ultima sinistrată căreia i se acordă ajutor din partea executivului pentru lichidarea consecinţelor calamităţilor din vara anului 2008.