logo

Un bărbat a murit căzând în puţul unui lift de la etajul 7


https://www.old.ipn.md/ro/un-barbat-a-murit-cazand-in-putul-unui-lift-de-la-etajul-7-7967_992185.html

Un bărbat în vârstă de 50 de ani din capitală şi-a pierdut viaţa, prăbuşindu-se în puţul unui lift de la etajul 7. Bărbatul a chemat ascensorul şi când s-au deschis uşile a păşit înăuntru fără să observe că, de fapt, cabina nu a ajuns. Ulterior s-a stabilit că liftul era defectat, fiind oprit pentru reparaţii la etajul 8. Purtătorul de cuvânt al Centrului Naţional de Medicină Urgentă, Petru Craveţ, a declarat pentru Info-Prim Neo că incidentul s-a produs miercuri, 17 august, pe strada Alba-Iulia din sectorul Buiucani. În urma leziunilor primite, bărbatul a murit pe loc. Solicitat de Info-Prim Neo, specialistul principal în relaţii cu publicul al Comisariatului General de Poliţie, Ghenadie Cuciuc, a declarat că urmează de stabilit dacă au fost sau nu respectate procedurile de securitate şi dacă existau semne de avertizare în bloc că liftul este în reparaţie.