logo

Un bărbat a murit înecat după ce gheaţa pe care mergea s-a spart


https://www.old.ipn.md/ro/un-barbat-a-murit-inecat-dupa-ce-gheata-pe-care-mergea-s-a-spart-7967_988123.html

Corpul neînsufleţit al unui bărbat de 37 de ani a fost scos, marţi, dintr-un bazin de apă din apropierea satului Calfa, raionul Anenii Noi. Ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Dorina Sochircă, a declarat pentru Info-Prim Neo că bărbatul, locuitor al satului Calfa, era paznic la un canal de irigare. În drum spre muncă, pentru a scurta calea, a luat-o pe de-a dreptul, pe gheaţă. Aceasta însă a cedat şi bărbatul a căzut în apă. Angajaţii Primăriei satului spun că bărbatul nu avea familie şi locuia singur. În ultima vreme îşi găsea alinare în paharul cu tărie. Se pare că şi în ziua tragediei era beat. Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale atenţionează cetăţenii să evite mersul pe gheaţă şi să ţină cont că mai spre mal stratul de gheaţă este mai gros, iar la mijloc este subţire. Marţi şi în noaptea spre miercuri, în Republica Moldova, s-au produs şi 10 incendii, în care şi-au pierdut viaţa 4 bărbaţi. În 3 cazuri incendiile au pornit de la ţigări nestinse, iar în al patrulea de la un plonjor uitat în priză. Bărbaţii decedaţi aveau vârste cuprinde între 49 şi 91 de ani.