logo

Un candidat la profesia de avocat acuză comisia de licenţiere de mai multe ilegalităţi


https://www.old.ipn.md/ro/un-candidat-la-profesia-de-avocat-acuza-comisia-de-licentiere-7967_1011978.html

Un candidat la profesia de avocat, Dumitru Buliga, susţine că a fost lezat în drepturi atunci când nu a fost admis la cea de-a doua etapă a examenului de calificare în profesie, proba verbală. Acesta acuză membrii comisiei de licenţiere de mai multe ilegalităţi.

Într-o conferinţă de presă la IPN, Dumitru Buliga a spus nu a fost legal constituită comisia de licenţiere, având doar 10 membri şi nu 11 cum prevede Legea cu privire la avocatură. De asemenea, comisia nu şi-a motivat hotărârea de neadmitere la examen şi nu a prezentat argumente nici atunci când a respins contestaţia depusă de Dumitru Buliga.

Candidatul are convingerea că a oferit răspunsuri corecte la toate subiectele în testul scris. „Este clar că această comisie, nefiind interesată de a mă admite în profesia de avocat, a respins candidatura mea, cu toate că am dat răspunsuri concrete”, a spus Dumitru Buliga

Dumitru Buliga a mai comunicat că s-a adresat în instanţa de judecată, dar a evitat să menţioneze fondul cauzei examinate pentru a nu se interpreta că doreşte să influenţeze actul justiţiei. Hotărârea pe acest caz va fi pronunţată pe 10 aprilie, după care Dumitru Buliga va prezenta într-o conferinţă de presă decizia instanţei.