logo

Un cetăţean intenţionează să cumpere peste 50% din capitalul EuroCreditBank


https://www.old.ipn.md/ro/un-cetatean-intentioneaza-sa-cumpere-peste-50-din-capitalul-eurocreditbank-7966_1016217.html

Un cetăţean, Emmanuil Grinşpun, a cerut Băncii Naţionale a Moldovei eliberarea permisiunii de achiziţionare a unei cote ce depăşeşte 50% din capitalul social al Băncii Comerciale „EuroCreditBank” SA. BNM precizează, într-un comunicat de presă, că deocamdată nu a început examinarea actelor, deoarece pachetul depus de solicitant este incomplet, transmite IPN.

Prin intermediul documentelor depuse la BNM, achizitorul potenţial urma să demonstreze că soliditatea sa financiară în raport cu achiziţia respectivă este adecvată pentru asigurarea unei administrări prudente şi sănătoase a băncii.

BNM se va expune pe marginea cererii depuse de Emmanuil Grinşpun în maximum 60 de zile lucrătoare după prezentarea setului complet de documente.