Un mare program USAID în domeniul digital, în valoare de 32 de milioane de dolari, va fi lansat în această seară, 17 noiembrie, la Chișinău. Programul „Tehnologiile Viitorului” va promova inovațiile și va ajuta Republica Moldova să avanseze pe calea economiei digitale. Informația a fost făcută publică în cadrul întrevederii de lucru a președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, cu Samantha Power, administratorul USAID, aflată la Chișinău în prima sa vizită în străinătate în actuala funcție. În cadrul dialogului, președintele Maia Sandu a declarat că Republica Moldova mizează pe sprijinul USAID pentru o reformă reală a justiției și în lupta anticorupție.
Discuțiile din cadrul întrevederii au vizat proiectele realizate de USAID în Republica Moldova, în diverse domenii. „Am vorbit despre investițiile majore făcute de SUA pentru modernizarea industriei ușoare din Republica Moldova, pentru susținerea micului business și a agriculturii competitive sau pentru dezvoltarea sectorului IT și a inovațiilor”, a declarat șefa statului.
Președinta Maia Sandu a apreciat efortul Statelor Unite de a susține democrația, societatea civilă și presa independentă și a mulțumit pentru ajutorul oferit în lupta cu pandemia. „Mizăm pe sprijinul USAID inclusiv pentru o reformă reală a justiției și lupta anticorupție, ca elemente-cheie pentru a dezvolta economia țării și a asigura bunăstarea oamenilor”, a subliniat șefa statului.
La rândul său, Samantha Power a dat asigurări că SUA vor susține în continuare Republica Moldova și agenda de reformare a țării.