Procuratura raionului Străşeni a finalizat urmărirea penală şi a expediat instanţei de judecată cauza penală de învinuire a unui membru al Curţii de Conturi, care acum un an a provocat un accident rutier, soldat cu moartea unui copil şi rănirea altor 7 persoane, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, tragedia s-a produs pe 8 noiembrie anul trecut, pe traseul Chişinău – Bălţi. Învinuitul se deplasa cu viteză la volanul automobilului personal, cu 4 pasageri la bord. Observând în faţă un autoturism, care intenţiona să vireze regulamentar la stânga, spre satul Grebleşti, raionul Străşeni, inculpatul nu a micşorat viteza, lovind maşina violent din spate.
Un minor de 6 ani, aflat în autoturismul lovit, a decedat pe loc, iar alte 7 persoane – pasageri din ambele autoturisme implicate în accident, au fost internate în spital cu diferite traumatisme.
Rezultatele expertizelor dispuse de procurori pe acest caz au arătat că, în momentul impactului, automobilul inculpatului avea peste 99 km/h, iar nerespectarea cerinţelor Regulamentului circulaţiei rutiere de către acesta a dus la crearea situaţiei de accident.
Urmărirea penală a membrului Curţii de Conturi, învinuit de comiterea respectivei infracţiuni, a fost posibilă după ce, la demersul procurorului general, pe 23 decembrie 2013 Parlamentul a eliberat acordul la cercetarea penală a demnitarului.
Procuratura Străşeni a expediat cauza penală de învinuire a acestuia în Judecătoria Străşeni. Codul Penal prevede închisoare de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 4 ani.