logo

Un tânăr a murit într-un accident la Furceni


https://www.old.ipn.md/ro/un-tanar-a-murit-intr-un-accident-la-furceni-7967_1044494.html

Un tânăr de 22 de ani a murit, în localitatea Furceni din raionul Orhei, după ce șoferul automobilului în care se afla a pierdut controlul volanului, mașina s-a lovit de bordură și s-a răsturnat. Șoferul, care a urcat în stare de ebrietate la volan, și alți doi pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului Național de Patrulare, accidentul a avut loc în dimineața zilei de astăzi, 4 octombrie, în jurul orei 3.30, din cauza vitezei excesive și stării de ebrietate avansate a șoferului. Mașina era condusă de un tânăr de 25 de ani, iar în calitate de pasageri erau alți trei prieteni, de 19 și 20 de ani, care se întorceau de la distracții.

Inspectoratul Național de Patrulare reamintește conducătorilor auto că starea de ebrietate la volan duce la astfel de consecințe, iar în majoritatea cazurilor au de suferit persoane nevinovate.