logo

Un tânăr din Chişinău a murit după ce a intrat cu scuterul într-un automobil


https://www.old.ipn.md/ro/un-tanar-din-chisinau-a-murit-dupa-ce-a-intrat-7967_997009.html

Un tânăr de 24 de ani, din municipiul Chişinău, a murit după ce a intrat cu scuterul într-un automobil ce staţiona pe marginea drumului, transmite Info-Prim Neo. Accidentul a avut loc duminică, 8 aprilie, în comuna Grătieşti. Şeful poliţiei municipale, Silviu Muşuc, a declarat luni, 9 aprilie, la şedinţa operativă de la Primărie, că tânărul se deplasa fără cască de protecţie, iar scuterul nu avea numere de înmatriculare. Nu se cunoaşte deocamdată în ce fel de circumstanţe s-a produs accidentul, dar impactul a fost violent. Tânărul a fost dus la Spitalul de Urgenţă din capitală, dar nu a putut fi salvat.