logo

Valeriu Matei: Nivelul de cunoaștere a limbii române a crescut, dar nu suficient


https://www.old.ipn.md/ro/valeriu-matei-nivelul-de-cunoastere-a-limbii-romane-a-crescut-7967_1036703.html

Din 1989 încoace limba română și-a lărgit arealul de utilizare în spațiul Republicii Moldova în toate domeniile, a crescut nivelul de cunoaștere, dar din păcate nu atât cât ar fi trebuit. Declarația aparține președintelui Institutului Cultural Român de la Chișinău, Valeriu Matei, făcută în cadrul emisiunii „Sfatul Țării” de la postul de televiziune 10TV, transmite IPN.

Potrivit lui, și la ora actuală, chiar în lumea celor care scriu, se întâlnesc inadvertențe de limbaj la tot pasul. „Lumea parcă vorbește românește, dar își face fraza rusește. În același sens limba română este afectată și la capitolul pronunție. Nu ne-am îndepărtat prea mult de acea calchiere și palatalizare rusească”, spune Valeriu Matei.

În opinia lui, încă există teren de muncă pentru toată lumea la capitolul literaturii pentru copii. „Avem o literatură foarte bună pentru copii, dar avem și foarte multe cărți care sunt nocive pentru copii și apar cu texte infecte”, spune directorul ICR. Potrivit lui, ar trebui să existe o comisie care să se pronunțe asupra valorii estetice și artistice a cărților care sunt destinate celor mici.