logo

Vinificatorii sunt îndemnaţi să producă vin din soiurile autohtone de struguri


https://www.old.ipn.md/ro/vinificatorii-sunt-indemnati-sa-produca-vin-din-soiurile-autohtone-de-struguri-7966_1014465.html

Consumatorii de vin de pe pieţele europeană şi americană doresc să procure vin moldovenesc produs din soiuri originale locale. În aceste condiţii autorităţile îi îndeamnă pe vinificatori să producă vin din soiurile descoperite şi crescute în Moldova. Viceministrul agriculturii şi industriei alimentare, Gheorghe Gaberi, a declarat pentru jurnalişti că acum la pepinierele din ţară încep să se crească tot mai des viţe de vie altoite din soiuri aborigene sau selectate în Moldova. Mai mult chiar, oficialul spune că soiurile moldoveneşti sunt mai rezistente şi mai potrivite pentru acest teritoriu, transmite IPN.

Jurnaliştii au avut posibilitatea să vadă cum sunt crescuţi pomi altoiţi şi viţe de vie într-o pepinieră modernă. Viceministrul a remarcat că acum agricultorii moldoveni au alternativa procurării materialului săditor din ţară la un preţ de două ori mai ieftin decât cel de import, care nu întotdeauna este şi de o calitate mai bună. Gheorghe Gaberi a spus că acum mulţi producători de fructe şi struguri suferă din cauza că anterior au procurat material săditor de proastă calitate de peste hotare, iar în prezent roada le este proastă.

Anual în Moldova se importă circa 1 milion de viţe altoite şi peste jumătate de milion de pomi altoiţi. Gheorghe Gaberi a apreciat că pepinierele din ţară nu doar ar reuşi să acopere necesarul intern de material săditor, dar şi să exporte peste hotare. În acest an în premieră s-a semnat un protocol cu România care prevede exportul de pomi altoiţi moldoveneşti în ţara vecină. Pomi altoiţi se exportă în Ucraina, un lot a fost exportat recent şi în Italia.

Viceministrul a menţionat că vinurile produse din soiurile istorice moldoveneşti precum Feteasca albă, neagră şi regală, Rară neagră, Viorica au fost înalt apreciate la nivel internaţional. Soiul Viorica urmează a fi inclus în asortimentul european al soiurilor de struguri. Acest soi este perfect acomodat la clima din Moldova şi, spre exemplu, în 2012, când a fost secetă, acesta a rodit cel mai bine.

Gheorghe Gaberi a mai spus jurnaliştilor că deja 4 soiuri moldoveneşti de struguri de masă au fost incluse în Catalogul European. Iar soiul Codreanca, produs în Moldova, deja s-a răspândit peste tot în lume. Viceministrul a remarcat că vinurile produse din soiurile autohtone reprezintă nişa de promovare pe piaţa internaţională, deoarece fiecare consumator caută un gust original care ar reprezenta ţara.