logo

Vlad Filat a adresat un mesaj de compasiune omologului său ucrainean


https://www.old.ipn.md/ro/vlad-filat-a-adresat-un-mesaj-de-compasiune-omologului-sau-ucrainean-7967_997393.html

Prim-ministrul Vlad Filat a adresat un mesaj de compasiune omologului său ucrainean, Nicolai Azarov, în legătură cu exploziile ce au avut loc în oraşul Dnepropetrovsk, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Guvernului. În mesaj premierul a exprimat în numele Guvernului Republicii Moldova condoleanţe celor care au avut de suferit în urma exploziilor. „Acest tragic eveniment s-a reflectat cu durere în inimile poporului moldovenesc, care condamnă cu fermitate acţiunile violente, îndreptate împotriva populaţiei paşnice”, se spune în mesaj. Oraşul ucrainean Dnepropetrovsk a fost zguduit vineri, 27 aprilie, de o serie de explozii. Cel puţin 27 de oameni au fost răniţi, trei dintre care sunt în stare gravă. Procuratura locală a calificat incidentele ca fiind un atac terorist.