logo

Vladimir Voronin: Alianţa de guvernare se face vinovată de cele întâmplate pe 7 aprilie


https://www.old.ipn.md/ro/vladimir-voronin-alianta-de-guvernare-se-face-vinovata-de-cele-intamplate-pe-7-a-7965_989407.html

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a declarat, miercuri, la un briefing de presă că liderii alianţei de guvernare sunt cei care au organizat protestele din 7 aprilie 2009, iar organele de drept ascund intenţionat numele celor care se fac vinovaţi de violenţele care s-au produs atunci, transmite Info-Prim Neo. „Fără tot felul de comisii, a devenit în sfârşit clar, că organizatori şi realizatori ai pogromurilor, inspiratori ai batjocoririi simbolurilor statale – sînt toţi, fără excepţie, actualii lideri ai Alianţei de guvernare. Rămâne să aflăm doar un mic detaliu – dacă evenimentele din 7 aprilie au fost o tentativă conştientă de lovitură de stat sau o consecinţă a iresponsabilităţii de organizare a provocatorilor politici?”, a spus Vladimir Voronin. În discursul său de 15 minute, preşedintele PCRM i-a acuzat pe liderii alianţei de guvernare că recurg la măsuri îndreptate împotriva poporului, şi în primul rând a poliţiştilor, prin adoptarea unor proiecte de legi care îi lipsesc de facilităţi sociale.„Astăzi, guvernarea îşi bate joc în mod sadic de poliţişti, concediindu-i şi lipsindu-i de garanţiile sociale pe acei, care atunci au fost adevăraţii şi nobilii apărători ai suveranităţii, supremaţiei legii şi democraţiei în ţară. Organele de drept, în mod riguros, ascunde numele cunoscute ale vandalilor. Primăria mun. Chişinău le înmânează premii de milioane. Ghimpu propune o iniţiativă legislativă, prin care solicită instituirea zilei de 7 aprilie drept zi a libertăţii. Ceilalţi membri ai Alianţei, evident că sînt de acord cu el. Acea zi, într-adevăr a fost o zi a libertăţii pentru acei, care înţelegeau libertatea ca încăierare şi violenţă”, a menţionat Vladimir Voronin. Liderul comunist a conchis prin a spune că adevărul despre 7 aprilie va ieşi inevitabil la iveală, iar modul în care vor fi judecaţi cei vinovaţi va fi cunoscut foarte curând. După alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009, tinerii s-au adunat în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a protesta împotriva rezultatelor scrutinului. Pe 7 aprilie protestele paşnice au degenerat în violenţe, a fost distrusă clădirea Parlamentului şi cea a Preşedinţiei. Aproape 300 de tineri au fost reţinuţi şi maltrataţi în comisariatele de poliţie. Unul dintre tineri, Valeriu Boboc, a murit din cauza loviturilor care i-au fost aplicate în Piaţă.