În cazul în care candidatul susținut de Partidul Socialiștilor, Alexandr Stoianoglo, nu va fi înregistrat sau va fi exclus din cursa pentru alegerile prezidențiale, formațiunea își asumă dreptul de a boicota aceste alegeri și de a chema lumea în stradă. Despre aceasta a anunțat liderul PSRM, Igor Dodon, care afirmă că a auzit diferite ipoteze despre neînregistrarea sau excluderea din cursă a candidatului propus, transmite IPN.
În cadrul emisiunii sale live, Igor Dodon a declarat că sunt din ce în ce mia multe persoane care își anunță intenția de a candida la funcția de președinte. În opinia sa, vor fi în jur de 15-20 de potențiali candidați, dar nu mai mult de 10 vor reuși să colecteze semnăturile necesare. „Câți vor trece filtrul de înregistrare nu se cunoaște, dar evident că lupta deja a început”, afirmă politicianul.
Liderul socialist se așteaptă că această campanie electorală nu va fi simplă. „Guvernarea crede și Maia Sandu speră ca va învinge din primul tur, dar șansele sunt nule. Se limpezesc apele și este clar că turul doi va fi între Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo – lucrul ăsta îl recunosc și propagandiștii guvernării. Turul II va fi între Maia Sandu și Stoianoglo, candidatul pe care îl susține Partidul Socialiștilor și eu personal”, afirmă Igor Dodon.
El mai spune că a auzit diferite ipoteze că Alexandr Stoianoglo ar putea să nu fie înregistrat sau ar putea să fie scos din cursa electorală. Dacă se va întâmpla acest lucru, PSRM își asumă dreptul de a boicota alegerile și de a chema lumea în stradă.
Acum aproximativ o lună, Partidul Socialiștilor l-a propus pe fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, în calitate de candidat unic al opoziției în alegerile prezidențiale din această toamnă.