Adulţii cu disabilităţi şi pensionarii solitari, care nu pot să-şi poarte de grijă, vor fi plasaţi în familiile unor asistenţi sociali remuneraţi, care vor fi selectaţi pe bază de concurs. Noul serviciu se numeşte: „Plasament familial pentru adulţi”. Guvernul urmează să aprobe Regulamentul-cadru al acestuia, transmite IPN.
Procedura de selectare a beneficiarilor serviciului se va organiza de către o comisie multidisciplinară, creată de către consiliul local din raza de domiciliu a persoanei. Asistenţii familiali vor trebui să demonstreze că dispun de spaţiu locativ suficient. De asemenea, vor trebui să frecventeze un curs de instruire cum să îngrijească de persoana în plasament. Pentru început, beneficiarul va fi plasat în familia asistentului pe o perioadă de probă, de 7 la 30 de zile, pentru a stabili compatibilitatea acestuia cu membrii familiei.
Cheltuielile vor fi acoperite de către autorităţile publice locale. E vorba de o indemnizaţie unică oferită la venirea beneficiarului în familie, de indemnizaţii lunare pentru îngrijirea acestuia şi de salariu pentru asistentul familial. Estimativ, cheltuielile pentru plasarea unui beneficiar se estimează la 52 de mii de lei pe an, adică 4,4 mii pe lună.
Serviciul social „Plasament familial pentru adulţi” este verificat la nivel pilot în raioanele Soroca şi Ungheni.
