Conducerea Uniunii Voluntarilor din Republica Moldova susţine că este forţată de către Guvern să nu mai ceară înlesniri pentru membrii acesteia. Preşedinte Uniunii, Sergiu Caracai, a declarat miercuri, 28 septembrie, într-o conferinţă de presă la Info-Prim Neo, că, la începutul lunii septembrie, în sediul organizaţiei, din incinta complexului Întreprinderii de Stat „Casa Presei”, s-a pătruns abuziv.
„Au fost sustrase toate scrisorile adresate prim-ministrului Vlad Filat, toate articolele scrise de noi şi nepublicate încă, 83 de cereri privind eliberarea carnetelor de membru al asociaţiei şi 4980 lei ataşaţi la acestea, 25 de medalii jubiliare pentru voluntari, taloanele pentru benzină şi motorină, dar cel mai important este că au dispărut cele patru casete video care demonstrează adevărul despre evenimentele războiului din partea stângă a Nistrului”, a comunicat Sergiu Caracai.
Preşedintelui Uniunii Voluntarilor a calificat incidentul ca fiind „o executare oarbă şi rău intenţionată a unei comenzi politice a Guvernului, îndreptată împotriva Uniunii Voluntarilor”. „Respectivele ilegalităţi îndreptate împotriva noastră se explică prin faptul că timp de 20 de ani Consiliul Republican al Uniunii a abordat mai multe probleme cu care se confruntă voluntarii de război, inclusiv necesitatea adoptării Legii privind statutul special al voluntarilor de război”, a spus Sergiu Caracai.
Consiliul Republican al Uniunii voluntarilor a semnat, la 28 septembrie, o declaraţie prin care condamnă acţiunea ilegală de sustragere a bunurilor din sediu organizaţiei şi cere restituirea acestora şi pedepsirea celor vinovaţi de organizarea şi executarea acţiunii.