La cea de-a X-a ediţie a Zilei Naţionale a Vinului, pe 8 şi 9 octombrie, vor participa 54 de întreprinderi din sectorul vitivinicol, 30 de întreprinderi de alimentaţie publică, peste 100 de meşteri populari şi mai multe asociaţii profesionale. Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a declarat miercuri, 5 octombrie, la o conferinţă de presă, că sărbătoarea va costa în jur de 1 milion de lei, transmite Info-Prim Neo.
Ministrul a menţionat că anul acesta, ca şi în anul precedent, sărbătoarea va ţine două zile şi va fi organizată la Moldexpo. „Am dorit să lansăm un concept nou în acest an, fiindcă este un an aniversar, dar când am adunat vinificatorii şi am discutat acest concept nou, care eventual cerea mai multe surse financiare, majoritatea vinificatorilor au spus că nu sunt gata să participe şi au mai cerut un an”, a comunicat ministrul.
Vasile Bumacov a declarat că Moldexpo anul acesta şi-a oferit întreg teritoriul pentru sărbătoarea vinului, ceea ce ar însemna de trei ori mai mult spaţiu comparativ cu anul trecut. În premieră în cadrul Zilei Naţionale a Vinului va fi organizat un concurs folcloric şi o prezentare de bucate naţionale. În cadrul evenimentului va fi prezentat şi brandul naţional „Vin Moldova”. De asemenea, va fi lansat proiectul de creditare a sectorului vitivinicol, care prevede acordarea de credite viticultorilor cu o dobândă nu mai mare de 6%.
La sărbătoare vor fi premiaţi laureaţii concursurilor „Brandul Anului” (vin industrial) şi Bolobocul de aur” (vin de casă). SA Romăneşti a fost desemnată printr-o decizie a Guvernului câştigătoarea Marelui Premiu în domeniul vitivinicol pe anul 2011.
Ziua Vinului trebuia iniţial să se desfăşoare în Piaţa Marii Adunări Naţionale, dar pentru ca a coincis cu vizita patriarhului Khiril al Rusiei, Mitropolia a solicitat schimbarea locului, iar autorităţile au căzut de acord să mute sărbătoarea la Moldexpo.