3 din 10 salariaţi se eschivează de la plata impozitelor

În Moldova, din 10 salariaţi numai 7 contribuie la asigurările de stat. Astfel, circa 30% din angajaţi activează în economia tenebră. Cifrele au fost prezentate în cadrul conferinţei internaţionale „Economia informală: realităţi, impact, acţiuni”, transmite IPN.

Viceministrul muncii, Sergiu Sainciuc, a comunicat că Guvernul a adoptat un plan de acţiuni pentru diminuarea muncii la negru. S-au înăsprit pedepsele în Codul Muncii. Acum vor fi pedepsiţi şi angajaţii care nu au contracte de muncă, iar angajatorii sunt obligaţi să prezinte o copie a schemei de încadrare. De asemenea, a fost elaborat şi un proiect de lege privind munca ocazională (zilieri), deoarece în agricultură sunt cei mai mulţi angajaţi din economia informală.

Potrivit preşedintelui Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, Oleg Budza, realităţile privind economia tenebră sunt triste. „Nu putem spune că astăzi avem rezultate palpabile, o bună parte dintre agenţii economici în continuare activează la negru. Avem chiar un exemplu, o companie din sectorul agrar vinde produse de milioane de lei, dar nu are niciun angajat oficial”, a spus şeful sindicatelor.

După ce Moldova a parafat Acordul de Asociere cu UE se va lansa un program vast de combatere a muncii la negru. „Noi credem că partenerii europeni nu vor tolera această situaţie, trebuie să rezolvăm aceste probleme”, a subliniat preşedintele Confederaţiei Sindicatelor.

Ovidiu Jurca, specialist principal pentru activităţile lucrătorului în cadrul biroului subregional al Organizaţiei Internaţionale a Muncii de la Budapesta, a comunicat că anul viitor, în cadrul conferinţei internaţionale a muncii, se va discuta despre adoptarea unui instrument juridic pentru diminuarea acestui fenomen.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.