AIE se va convoca pentru a face eventuale mutări pe tabla de şah a politicului
Până duminică, 15 ianuarie, componentele Alianţei pentru Integrare Europeană se vor întruni în şedinţă pentru a stabili agenda parlamentară şi cea politică pentru următoarea perioadă, a declarat pentru Info-Prim Neo vicepreşedintele Partidului Liberal, Valeriu Munteanu.
„În acest timp care ne desparte de 15 ianuarie vor avea loc discuţii, negocieri, vor fi trasate eventualele mutări pe tabla de şah a politicului din Republica Moldova”, a menţionat parlamentarul.
La 15 ianuarie va avea loc o şedinţă extraordinară a Parlamentului.